de Roxana Istudor şi Adrian Barna
Regnul animal oferă multe lecții de supraviețuire, printre care și una care ar putea fi de folos umanității care se confruntă cu o pandemie prelungită. Practic, există mai multe necuvântătoare care instinctiv se distanțează dacă sunt expuse infecțiilor, nu doar pentru a se vindeca în liniște și în condiții speciale, ci și pentru a-i proteja pe ceilalți reprezentanți ai speciei.
Albinele izolează „vârstnicii”
Deși existența în grupuri face ca animalele să captureze mai ușor prada, să se încălzească și să evite prădătorii, acest comportament duce, de asemenea, la răspândirea mai ușoară a bolilor contagioase. Acest risc crescut a favorizat evoluția comportamentelor care ajută animalele să evite infecția, întrucât exemplarele care se „distanțează social” în timpul unui focar au șansele cele mai mari să rămână în viață. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Sassari, Italia, au descoperit că albinele folosesc „distanţarea socială” pentru a-şi proteja stupul atunci când colonia este ameninţată de paraziţi sau de boli. S-a constatat că albinele măresc distanţa dintre cele tinere, din partea interioară a coloniei, şi cele mai vârstnice, plasate spre exterior și astfel izolate. „Albinele par să fi evoluat pentru a proteja familiile mai tinere”, susţine specialistul Alessandro Cini, co-autorul studiului.
Furnicile își reduc puternic interacțiunile
Furnicile au dezvoltat modalități de a practica distanțarea socială în mod strategic, pentru a-i proteja deopotrivă pe cei mai valoroși indivizi și pe cei mai vulnerabili din grup. Potrivit datelor unui studiu derulat în cadrul Universității din Bristol, Anglia, exemplarele care sunt infectate se autoizolează în primele 24 de ore de la momentul în care este sesizată prezența pericolului. În timpul unui focar de infectare cu o ciupercă letală, Metarhizium brunneum, de pildă, în perioada dintre expunere și îmbolnăvire, experții au observat că furnicile au început „distanțarea socială” în mod strategic și s-au autoizolat departe de colonie. Pe de altă parte, și exemplarele sănătoase din coloniile în care fusese detectată prezența agentului de infectare și-au redus puternic interacțiunile sociale, în funcție de rolurile lor. Mai mult, furnicile „asistente”, care îngrijesc puietul, au luat măsuri imediate, deplasând micile furnici mai departe în interiorul cuibului. Indiciile pe care furnicile le folosesc pentru a detecta și a răspunde rapid la expunerea la ciuperci sunt încă necunoscute, dar această „distanțare socială” strategică s-a dovedit, pe parcursul cercetărilor, atât de eficientă, încât toate exemplarele matcă și majoritatea „asistentelor” erau în viață la sfârșitul focarului.
Homarii, „trimiși” în carantină
Răspunsul homarului la boală, observat atât în experimente pe teren, cât și în laborator, este unul cu care și oamenii s-au familiarizat în ultima perioadă: distanțarea socială. Practic, capacitatea homarilor de a detecta și a evita partenerii de grup infectați a fost cheia rezistenței lor în fața virusului Panulirus argus 1, care ucide mai mult de jumătate dintre exemplarele tinere pe care le infectează, ținte ușoare pentru virus tocmai pentru faptul că trăiesc în grupuri mari. Cercetătorul Don Behringer, de la Universitatea din Florida, și colegii săi au observat că unii tineri homari se distanțează, chiar dacă acest lucru îi lasă vulnerabili. Cei mai mulți dintre acești indivizi singuratici studiați de experți s-au dovedit a fi infectați cu virusul contagios. De altfel, studiul a pus în evidență faptul că acest comportament are dublu sens: exemplarele bolnave au început să fie ocolite de ceilalți membri ai grupului, fiind „trimise” astfel în carantină. Pe de altă parte, chiar și exemplarele care întâmplător sunt singure evită adăposturile în care așteaptă să se vindece homarii infectați. De regulă, indivizii sănătoși îi depistează pe cei infectați prin detectarea unor substanțe din urina acestora, apoi dau alarma în grup. Experții au conchis că acest tip de comportament, deși poate avea anumite costuri pentru unii indivizi, previne focarele virale care în caz contrar ar devasta populațiile de homari.
Maimuțele Mandrill își îngrijesc separat partenerii bolnavi
Maimuțele Mandrill au o abordare oarecum diferită față de alte specii atunci când vine vorba despre pericolul infecțiilor în masă. „Distanțarea socială” strategică poate însemna uneori și menținerea anumitor legături, chiar dacă există riscul de îmbolnăvire. Aceste primate extrem de sociale, cu fețe colorate, trăiesc în grupuri de la zeci până la sute de indivizi în pădurile tropicale din Africa ecuatorială și se îngrijesc una pe alta, pentru îmbunătățirea igienei și cimentarea legăturilor sociale. Mult mai asemănătoare cu oamenii decât alte specii, aceste maimuțe își ajustează comportamentele de îngrijire pentru a evita partenerii de grup contagioși, dar fără să-i abandoneze. Potrivit datelor publicate de revista Science Advances, exemplarele sănătoase colectează periodic probe de excremente de la ceilalți membri ai grupului, pentru a afla ce indivizi au fost puternic infectați de paraziți. Pe de altă parte, maimuțele Mandrill pot să și renunțe la distanțarea socială în fața contagiunii, în anumite condiții - de pildă, exemplarele care rămân să-i îngrijească pe indivizii infectați se distanțează împreună cu aceștia. Un detaliu observat de experți a fost acela că sunt favorizate la îngrijire femelele tinere, întrucât însănătoșirea acestora este un plus pentru perpetuarea speciei.
Peştii Guppy se regrupează în altă parte
Unele păsări folosesc o strategie ghidată de puterea propriilor răspunsuri imunitare în fața infecțiilor. Potrivit rezultatelor unei cercetări publicate de revista Biology Letters, cintezele au capacitatea de a evita exemplarele afectate de diverse infecții, dar nu numai - în clipa în care un individ pare letargic sau nu se comportă ca toți ceilalți, imediat se ia distanță față de respectivul exemplar. Pe de altă parte, s-a observat că gradele de evitare diferă - păsările cu sistem imunitar mai puternic, mai tinere și mai viguroase se află la cea mai mică distanță față de exemplarul suspectat de a fi bolnav, în timp ce cintezele mai fragile, cu mai puțini anticorpi, au rămas la cea mai mare distanță față de păsările bolnave. Un tipar similar a fost observat la peștii Guppy. Exemplarele infectate cu un vierme contagios și debilitant, Gyrodactylus turnbulli, sunt imediat izolate de ceilalți indivizi, care se grupează la mare distanță. De asemenea, potrivit unui studiu al cercetătorilor de la Universitatea din Pittsburgh, chiar și sensibilitatea crescută la infectare a determinat cele mai viguroase exemplare ale unui grup de pești să izoleze imediat exemplarele bănuite de a se îmbolnăvi mai repede.