de Roxana Istudor şi Daniel Şuta

În lumea sălbatică, instinctul de supraviețuire presupune în primul rând teama de prădători. Potrivit unei cercetări de dată recentă, contactul animalelor cu oamenii periclitează exact acest instinct, ceea ce face necuvântătoarele ținte sigure pentru speciile care le vânează.

Captivitate, domesticire, urbanizare

De la șoareci la coioți, dacă un animal simte în preajmă un exemplar dintr-o specie situată pe un nivel superior al lanțului trofic, reacționează imediat - face pe „mortul”, o ia la goană sau măcar adoptă orice altă metodă din categoria comportament de evitare a pericolului. Din păcate, potrivit rezultatelor unei cercetări derulate în cadrul Institutului de Biodiversitate Marină, Exploatare și Conservare din Montpellier, Franța, acest instinct vital este mult diminuat în urma interacțiunii animalelor cu oamenii. Acest contact poate lua, în lumea modernă, nenumărate forme - captivitate, domesticire, urbanizare etc. În toate cazurile, exemplarele speciei respective ajung să piardă în măsură tot mai mare capacitatea de a detecta pericolul și de a se comporta ca atare.

„Pierdere galopantă” a capacității de a simți prădătorii

După studierea a 102 specii diferite de mamifere, pești, moluște, păsări și reptile, experții au constatat fără excepție „pierderea galopantă” a capacității de a simți prădătorii. Dacă inițial aceste schimbări de comportament variază de la individ la individ, pe măsură ce se schimbă generațiile și aceste animale petrec tot mai mult timp în compania oamenilor, acest instinct se diluează până la dispariție, întrucât mediul devine mai sigur, iar oamenii oricum au tendința de a crea specii hibrid, cu exemplare cât mai docile. În aceste condiții, potrivit specialiștilor, încă de la primele contacte cu oamenii, atenuarea acestui instinct de apărare accelerează. S-a observat că domesticirea și urbanizarea sunt cele două modali- tăți care grăbesc cel mai mult procesul de pierdere a instinctului de supraviețuire în sălbăticie, captivitatea aducând cel mai lent schimbările de comportament de acest tip.

„Considerăm că animalele care au avut legătură cu oamenii trebuie evaluate și observate sistematic, pentru a se putea realiza o imagine de ansamblu referitoare la consecințele acestei interacțiuni asupra șanselor lor de supraviețuire“ Benjamin Geffroy, Institutul de Biodiversitate Marină, Exploatare și Conservare, Montpellier

Speciile solitare, mai flexibile

Evaluând speciile observate, specialiștii francezi au ajuns la concluzia că ierbivorele se adaptează cel mai rapid vieții „sigure” alături de oameni, și, de asemenea, speciile solitare sunt mai flexibile decât cele care trăiesc în grupuri. „Dacă era într-un fel previzibil ca protecția oferită de oameni să genereze o scădere a instinctului animalelor de a se feri de prădători, nu s-a știut până acum cât de uluitor de repede se petrece acest declin. Totodată, este de menționat faptul că schimbările psihologice pe această direcție nu sunt la fel de accelerate cum sunt cele de comportament”, explică expertul Benjamin Geffroy. Date fiind aceste constatări, specialiștii atrag atenția asupra consecințelor acestui fenomen asupra episoadelor în care animalele sunt reintroduse în sălbăticie, după o perioadă de contact cu oamenii.