de Roxana Istudor şi Flori Pintea
Deși mulți consideră că peștii sunt printre cei mai puțin dezvoltați reprezentanți ai regnului animal, în special din cauza memoriei lor, care poate dura doar trei secunde, un nou studiu a relevat capacitatea unor specii de pești de a face adunări și scăderi simple.
Abilitățile similare cu ale unor specii de vertebrate
Cercetătorii de la Institutul de Zoologie de la Universitatea din Bonn, din Germania, au descoperit că unele specii de pești sunt capabile să recunoască și să calculeze cantități mici fără a fi nevoite să le numere, la fel ca un om. „Am antrenat animalele să efectueze adunări și scăderi simple. Au trebuit să crească sau să scadă o valoare inițială egală cu unu. Peștii au arătat abilități mult peste nivelul considerat anterior, ridicând întrebarea despre ce pot fi capabili dacă li se pune întrebarea corectă”, explică specialistul Vera Schluessel. Potrivit rezultatelor studiului, publicate de revista Scientific Reports, abilitățile numerice ale exemplarelor studiate s-au dovedit similare cu ale altor specii de nevertebrate și vertebrate, provocând experții să se întrebe dacă nu cumva peștii pot fi la fel de inteligenți ca păsările sau mamiferele.
Performanțe de 94% „răspunsuri corecte”
În experimente, echipa a antrenat peștii să recunoască unele culori - albastru și galben - ca simboluri pentru adăugarea sau scăderea cu un factor de unu. În timpul testelor, albastrul însemna „adăugați unul”, iar galbenul însemna „scădeți unul”. Mergând pe sistemul recompenselor alimentare, specialiștii au observat că peștii au reușit să asocieze în mod constant albastrul cu adunarea și galbenul cu scăderea. Peștii au avut nevoie de 28 de sesiuni pentru a-și da seama de problemele de matematică. În ansamblu, exemplarele au răspuns corect în medie la 78% dintre teste, ajungând chiar și la performanțe de 94%. „Se pare că peștii, indiferent dacă există sau nu o nevoie biologică directă, pot rezolva sarcini numerice”, scriu cercetătorii.
Posibil produs secundar cognitiv
Specialiștii germani s-au întrebat care ar putea fi beneficiul natural al acestor abilități. „Speciile studiate sunt alcătuite din exemplare oportuniste, nu vânători, care nu prezintă comportamente legate de împerechere sau reproducere bazate pe numere. Abilitățile aritmetice ar putea fi unul dintre multele produse secundare cognitive care pot fi utile pentru a îmbunătăți recunoașterea individuală sau pentru a ajuta la detectarea schimbărilor condițiilor de mediu”, arată echipa de oameni de știință.
Peștii care au vădit abilități de matematică simplă au învățat mai ușor adunarea decât scăderea (revista Scientific Reports)
Pot număra… până la patru
Un studiu anterior, derulat în cadrul Universității din Padova, Italia, a descoperit că peştii pot număra până la patru, la fel ca maimuţele şi delfinii sau copiii între 6 şi 12 luni, potrivit The Guardian. „Am oferit prima dovadă că peştii au abilităţi matematice rudimentare”, afirma la acel moment specialistul Christian Agrillo. Echipa a studiat comportamentul peștilor-țânțari și a apelat la observarea unei femele urmărite de masculi și care a fost pusă într-un acvariu lipit de alte două acvarii, în care se aflau alţi peşti din aceeaşi specie, pe care îi putea vedea prin geam. Cercetătorii au demonstrat că femela putea face diferenţa între grupuri de unul sau doi peşti, doi sau trei peşti şi trei sau patru peşti. Cum nu a putut distinge între două grupuri de patru, respectiv cinci confraţi, s-a concluzionat că exemplarul respectiv putea număra doar până la patru.