de Gheorghe Zmaranda
În țara noastră există încă o biodiversitate extraordinară. Imaginați-vă că numai sub „cupola” pădurilor trăiește ascunsă o lume incredibilă care începe cu microorganismele celulare din sol și se încheie cu animalele cele mai puternice din vârful lanțului trofic. Există în acest circuit o dependență absolută între necuvântătoare. Unele specii de păsări, spre exemplu, depind de copaci pentru a-și construi cuiburi și pentru a găsi hrană. La rândul ei pădurea depinde de păsări prin faptul că acestea mențin la un nivel rezonabil dăunătorii copacilor. Cu alte cuvinte sunt un fel de sanitari ai pădurii. Probabil că în vara aceasta veți ajunge de multe ori la umbra pădurilor, de aceea vă rog să priviți acest ecosistem complex cu mai multă atenție și respect. Pentru că pădurea este mai mult decât o „oază” pentru relaxare, este un tărâm fabulos în care fiecare ființă are un rol bine determinat în prosperarea și dezvoltarea acestui habitat. Vă invit așadar să cunoașteți câțiva dintre doctorii înaripați ai pădurilor.
Pițigoii, vânători fără egal
„Escadrila” de păsări care decimează prădătorii copacilor este vastă, iar pițigoii (există mai multe subspecii) sunt niște vânători redutabili. Aceștia sunt mai degrabă cunoscuți pentru faptul că nu suportă captivitatea și mai puțin pentru că mențin pomii sănătoși prin eliminarea dăună- torilor. Sunt păsări care se hrănesc exclusiv cu insectele și larvele care dăunează pomilor, fără a le produce în schimb daune. Nu se hrănesc cu fructele lor, deci sunt bineveniți în livezi. Poate chiar și pentru atât, obiceiul barbar de a-i ține captivi în colivie ar trebui să dispară.
Țicleanul preferă hrana găsită pe trunchiul copacilor
Țicleanul (Sitta europaea) face parte tot din categoria păsărilor de mici dimensiuni, însă asta nu îl face deloc mai puțin important. Asemeni altor păsări insectivore și acesta preferă hrana găsită pe trunchiul copacilor. Datorită abilității lor de a-și menține echilibrul pe trunchi cu capul în jos, țiclenii și-au câștigat renumele de alpiniștii pădurilor. Mai mult decât atât, această pasăre omnivoră care se hrănește atât cu insecte, cât și cu semințe se dovedește a fi foarte inteligentă. Ornitologii care au urmărit comportamentul lui spun că țicleanul introduce în orificiile trunchiului de copac semințele pentru a le fixa și pentru a le sparge apoi cu mai multă ușurință.
Cinteza își construiește cuibul pe arbori foarte înalți
Cojoaica de pădure (Certhia familiaris) este tot o pasăre insectivoră care își găsește hrana pe trunchiul copacilor. Aceasta poate fi întâlnită, în special, în pădurile de stejar, foioase și mixte de pe dealuri și din munți (chiar și la altitudini de 1.000 de metri). Ciocul său aparent delicat o ajută să prindă insectele, iar ornitologii spun că femelele pot fi deosebite de masculi prin faptul că acestea se hrănesc în partea de sus a copacilor. Cinteza (Fringilla coelebs) este o pasăre mică insectivoră care poate primi pe bună dreptate titlul de arhitect desăvârșit. O particularitate a acestei specii este că își construiește cuibul pe arbori foarte înalți care să îi asigure intimitate și protecție. Recompensa pentru acest favor pe care i-l fac arborilor este că cinteza îi deparazitează. Meniul său este compus din muguri și semințe, dar și din nevertebrate mici și larvele lor. Din escadrila de vânători ai pădurilor fac parte și aușelul (Regulus regulus) și pănțărușul (Troglodytes troglodytes), păsări tot de mici dimensiuni, dar foarte eficiente în ceea ce privește eliminarea dăunătorilor din zonele forestiere, în special.
Ciocănitoarea, cel mai cunoscut „doctor”
Este unul dintre cele mai îndrăgite personaje animate ale copilăriei și probabil că așa va rămâne ciocănitoarea în conștiința colectivă a multor copii. Sunt convinsă că și dumneavoastră vă amintiți de celebra ciocănitoare Woody. În realitate această pasăre este mult mai grozavă, iar rolul ei în natură este foarte important prin faptul că se hrănește cu insectele și larvele aflate sub scoarța arborilor. Natura a înzestrat-o special pentru această misiune. Arma sa o constituie ciocul foarte puternic care sfredelește trunchiul copacilor până la dăunătorii lor, iar sunetul produs de loviturile repetate este inconfundabil. Potrivit forestdesign.ro, anatomia acestei păsări a fost adaptată astfel încât loviturile puternice și constante pe care le aplică să nu îi afecteze sub nicio formă creierul. Practic, în momentul în care aceasta începe să lovească trunchiul copacului „zona de contact dintre creier și craniu este maximizată, în milisecunda de dinainte de fiecare impact, iar o membrană îi acoperă ochii, pentru a o proteja de resturile de lemn care sar în aer. Nările sale sunt niște mici fose acoperite de pene speciale care, de asemenea, o protejează”. Deși pentru un necunoscător ciocănitorile par toate la fel, există mai multe subspecii răspândite în diferite areale geografice. În țara noastră, spre exemplu, există 7 subspecii de ciocănitori, respectiv ciocănitoarea neagră (Dryocopus martius), ciocănitoarea de stejar (Dendrocopos medius), ciocănitoarea de munte (Picoides tri- dactylus), ciocănitoarea de grădină (Dendrocopos syriacus), ciocănitoarea pestriță mare (Dendrocopos major), ciocănitoarea pestriță mică (Dendrocopos minor), ciocănitoarea cu spate alb (Dendrocopos leucotos).
Avem obligaţia să le protejăm!
Așa cum spuneam anterior, în natură totul este într-o simbioză perfectă. Fiecare verigă este dependentă de o alta. De aceea orice intervenție în natură trebuie făcută cu înțelegerea acestui lucru. Păsările, ca și alte specii de necuvântătoare, sunt amenințate de periclitarea habitatelor naturale. În silvicultură, spre exemplu, se întreprind mult activități care pot determina o scădere a numărului de păsări insectivore. Existența scorburilor naturale și vegetația de sub arbori este foarte importantă pentru păsări, dar și alte animale. Pentru că de multe ori copacii bătrâni sunt tăiați, iar pădurile sunt întinerite scorburile lipsesc și atunci, pentru a veni în ajutorul păsărilor, se pot construi cuiburi artificiale. Este, de asemenea, important ca în păduri să nu se permită pășunatul sau aplicarea substanțelor chimice.