Main menu

header

890 24 1de Roxana Istudor şi Silviu Ghering

În multe cazuri, celebritățile păstrează diverse obiecte ca amintire de pe platourile de filmare. Există însă, în îndelungata istorie a Hollywoodului, și celebrități care au decis să ia acasă animale alături de care au filmat și astfel au schimbat definitiv viața acestor necuvântătoare.

Sophie Turner, „îndrăgostită de lupul personajului”

Când un actor petrece mult timp repetând și filmând scene după scene cu un animal, în foarte multe cazuri se formează o legătură. Când camerele nu mai rulează, unii actori nu vor să-și ia rămas bun de la noii lor prieten necuvântători, așa că s-a întâmplat să le adopte. Filmând pentru rolul Sansa Stark din succesul „Urzeala tronurilor”, Sophie Turner a petrecut mult timp cu câinele Zunni, care a interpretat rolul unui lup. Când Sansa a fost forțată să o execute pe lupoaica Lady, asta însemna că prezența lui Zunni pe platorul de filmare nu mai era necesară. Inițial, animalul urma să fie realocat, dar Sophie a intervenit. „În copilărie, mi-am dorit întotdeauna un câine, dar părinții mei nu au fost niciodată de acord cu ideea. Ne-am îndrăgostit de lupul personajului meu”, a explicat actrița pentru Coventry Telegraph faptul că familia Turner a adoptat câinele la scurt timp după încheierea prezenței animalului în film.

Chris Evans: „Locul acelui câine nu era acolo”

890 24 2Se poate întâmpla ca un animal fără stăpân să atragă atenția unui star printr-o întorsătură a destinului. Chris Evans filma într-un adăpost de câini din Georgia și a dorit să știe dacă animalele de acolo puteau fi adoptate. „Mă plimbam pe culoar și l-am văzut pe câinele acela, al cărui loc nu era acolo”, și-a amintit Evans pentru revista People. De atunci, patrupedul care a devenit al actorului, numit Dodger, este o parte importantă a vieții lui Evans, cu apariții frecvente pe conturile sale de socializare.

Audrey Hepburn a conceput un copil după ce a primit-o pe căprioara Ip

890 24 3Una dintre cele mai impresionante povești de legătură cu animalele de pe platourile de filmare o implică pe Au- drey Hepburn, care a lucrat cu o căprioară în timp ce filma „Green Mansions”. Pentru a câștiga încrederea animalului, Hepburn a fost instruită să-l hrănească cu biberonul pe cel care a fost numit Pippin - pe scurt „Ip”. „M-am atașat puternic de căprioară. Ip nu are încă dinți, dar îi place să ronțăie totul”, a povestit ulterior vedeta din „Mic dejun la Tiffany”, într-un interviu. După ce filmările s-au încheiat, Hepburn a fost devastată de ideea de a se despărți de animal, așa că Mel Ferrer, soțul de atunci al actriței și directorul filmului, i-a adus-o pe Ip vedetei care se recupera după un avort spontan. La scurt timp după ce căprioara a revenit în viața strălucitoarei legende a Hollywoodului, Hepburn a rămas însărcinată.

Robert Redford și „afinitatea pentru cai”

890 24 4Rolul lui Robert Redford - Sonny Steele - din „Călărețul electric” a fost o ocazie pentru actor de a-și vădi dragostea pentru cai, potrivit publicației Horse Nation. „Pentru mine a fost o șansă de a-mi demonstra afinitatea deosebită pentru aceste animale, dar filmul este și despre un mod de viață în Occident, a cărui dispariție este tristă, dar inevitabilă. Totuși, în centrul poveștii se află un om a cărui sensibilitate este față de un cal”, a spus Redford mai târziu. După ce filmările s-au încheiat, marele actor a cumpărat exemplarul pursân- ge pe nume Let’s Merge - pe care producătorii filmului îl căutaseră timp de șase luni - și care a rămas în ferma starului, ducând o viață fără griji, mulți ani după aceea.

Elizabeth Taylor  l-a primit cadou pe armăsarul din „National Velvet”

Pe când era doar un copil, în 1944, Elizabeth Taylor a strălucit în filmul care a propulsat-o imediat pe firmamentul cinematografiei mondiale: „National Velvet”. Actrița joacă rolul unei copile pasionate de cai, pe nume Velvet Brown, care câștigă un concurs. Lui Taylor i s-a permis să-și aleagă animalul cu care avea să apară pe ecran, iar alegerea a fost un pursânge dificil și mereu încordat, care a manifestat o legătură foarte specială cu copila cu ochi violeți, întrucât nu lăsa pe nimeni altcineva să se apropie de el. După ce filmările s-au încheiat, MGM i-a dăruit lui Taylor calul, drept cadou pentru cea de-a 13-a aniversare.

Tiffany Haddish a luat-o acasă pe pisicuța Catatonic

Spre deosebire de actori, pisicile și câinii din filme sunt deseori înlocuiți - mai multe animale apar în același rol. În filmul „Keanu”, motanul „titular” a fost interpretat de șapte feline diferite, toate provenind din adăposturi. Când filmările s-au încheiat, actrița Tiffany Haddish a profitat de ocazie pentru a lua acasă una dintre pisicile care au intrat în rol. Vedeta a rebotezat pisica în Catatonic, prezentând-o fanilor săi de pe rețelele de socializare de la stadiul de pui până azi.

Yvette Nicole Brown: „Îl iubesc pe Harley!”

890 24 5Remake-ul Disney după „Doamna și vagabondul” a inclus mai mulți câini fără stăpâni, producătorii având speranța că aceștia vor fi adoptați după succesul filmului. Dar nu a fost un proces lăsat la voia întâmplării. Potrivit actriței Yvette Nicole Brown, care a jucat-o pe mătușa Sarah, „dresorii au urmărit relația actorilor cu animalele pe tot parcursul producției și într-o zi mi-au spus că Harley era câinele potrivit pentru mine. Au avut 100% dreptate! Așa este! Îl iubesc pe Harley!”, a declarat actrița. Poate cea mai bună dovadă a afecțiunii dintre actrița din „Percy Jackson: Marea monștrilor” și Harley sunt desele postări ale actriței, precum și faptul că animalul are și propria pagină de Instagram.

În timp ce filma în Panama, actorul David Dastmalchian s-a atașat de o pisică fără stăpân, care rătăcea pe platourile de filmare, și a luat-o acasă, considerând-o „o binecuvântare pentru familia mea“

Viggo Mortensen l-a cumpărat pe Uraeus

Personajul Aragorn, din „Stăpânul Inelelor”, are un companion deosebit - armăsarul Uraeus, care nu mai fusese călărit niciodată până la filmări, potrivit brego.net. Actorul Viggo Mortensen și-a reamintit timpul în care a debutat relația sa cu splendidul patruped: „Am dezvoltat o prietenie foarte specială cu Uraeus. El a intrat în film, într-un fel, la fel ca mine, în mod neașteptat. Am ajuns foarte apropiați și am vrut apoi să rămână alături de mine”. Actorul l-a cumpărat pe Uraeus, apoi a achiziționat un alt exemplar, care să-i țină companie în ferma starului, din Noua Zeelandă, unde actorul din „Cartea verde” își vizita regulat prietenul cunoscut pe platourile trilogiei „Stăpânul inelelor”. Uraeus a încetat din viață la vârsta de aproape 30 de ani.