Main menu

header

892 24 1de Roxana Istudor şi Daniel Şuta

Insula Piraților, Milos este una dintre insulele grecești care seamănă cu un Paradis al liniștii. O întâmplare recentă a adus în prim-planul turistic acest spațiu însorit, în care timpul pare să se fi oprit în loc: salvarea unei oi.

Îl urmează pe stăpân ca un câine

Un pensionar de pe Insula Milos a salvat o oaie foarte tânără, pe care a descoperit-o întâmplător, abandonată. Omul, care s-a gândit că mama oiței murise, a început să hrănească micuța femelă cu o seringă, animalul a supraviețuit ca prin miracol și a început să-l perceapă pe cel care o salvase ca pe un părinte. Numită Elpida (Speranța), oaia îl urmează pe vârstnic peste tot, inclusiv în orașul portuar Adamantas și în împrejurimi, oriunde omul are treburi și a devenit o mare atracție a insulei. Imaginile care au aprins imaginația și emoțiile vizitatorilor o arată pe Elpida mergând în spatele proprietarului său pe străzile înguste ale orașului, aidoma unui câine, vizitând supermarketul pentru proviziile necesare și chiar relaxându-se în timp ce pensionarul savurează o ceșcuţă cu cafea, pe promenadă.

Companie la supermarket și plimbare

892 24 2Cei doi, oița și pensionarul, sunt de nedespărțit și toți cei din port le așteaptă plimbările, care au devenit faimoase prin partea locului. Și turiștii ocazionali sunt încântați de priveliștea care nu este de văzut oriunde. În timp, Elpida a căpătat tot mai multă încredere și pare să fie în largul său cu toată atenția din jur. Stă să fie pozată şi filmată, nu pare să se sinchisească prea mult de alți oameni și tot ceea ce o interesează este să nu-l scape din ochi pe stăpânul George. Asemenea unui animal de companie, Elpida își urmează apoi stăpânul acasă, de unde a doua zi amândoi se pregătesc din nou să fie vedetele Insulei Milos.

„Elpida vine după mine oriunde merg. Prima dată când m-a urmărit pe promenadă, a fost haos - tineri și bătrâni ne-au înconjurat, pentru o fotografie sau un videoclip“ (George, pensionar de pe Insula Milos)