de Daniela Purgaru
Helostoma temmincki mai este numit şi peştele „pupăcios”. Nu pentru că s-ar iubi atât de mult cu semenii săi, ci pentru că are un mod neobişnuit de a se comporta. Înfruntându-se sau, din contră, iubindu-se, exemplarele obişnuiesc să stea cap în cap, ca într-un sărut. Buzele sunt acoperite cu dinţişori
Acest peşte, foarte căutat în toată lumea datorită faimei de „pupăcios”, este de fapt o specie de Gourami. Se găseşte în libertate în sud-estul Asiei, în India, Malaiezia, Borneo, Sumatra şi Indonezia, iar specia a fost descoperită în anul 1831 de Cuvier-Valenciennes.
Corpul acestui peşte este aplatizat pe lateral şi are o deschizătură a gurii îngustă, buzele fiind groase şi cărnoase, acoperite cu dinţişori fini. Culoarea este galben-verzui, cu dungi longitudinale închise la culoare. La maturitate ajunge la 18 cm în acvariu şi 55 cm în libertate. Femela din acvariu este mai mică, atingând circa 12 cm.
Preferă acvarii cu multe plante naturale
Deşi preferă algele, acest Gourami mănâncă şi fulgi sau hrană vie ori îngheţată. Trebuie să fie hrănit, câte puţin, de două-trei ori pe zi şi are nevoie de acvarii spaţioase, bogate în plante naturale şi bine aerisite. Temperatura necesară este de circa 25 de grade Celsius, mai ridicată în perioada de împerechere.
Femela depune între 3.000 şi 4.000 de icre
Şi în timpul ritualului de împerechere peştii se apucă unul pe celălalt de buze. Perechea este bine să fie ţinută separat în alt acvariu, până după depunere, când poate fi mutată înapoi. Icrele, în număr de 3.000-4.000 de bucăţi, se ridică la suprafaţă şi rămân lipite de plante. Eclozează în 14-17 ore, iar puii pot fi hrăniţi cu gălbenuş de ou sau cu infuzori şi după trei-patru zile cu nauplii de Artemia salina.