Main menu

header

de Daniela Purgaru

Fila brasileiro este de origine braziliană şi a fost obţinut în urma încrucişărilor între rasele Bloodhound, Mastiff şi Bulldog englez. Prin urmare, acest câine nici nu putea arăta altfel decât ca un colos (poate ajunge la 75 cm înălţime!), acoperit cu blană.

După ce, pe vremea cuceritorilor spanioli, Fila brasileiro era folosit la prinderea sclavilor, acum, acest câine cu aspect fioros, dar cu un suflet cald este căutat ca animal de companie.

Blana nu poate avea culoarea albă
Este un câine de talie uriaşă, cu trupul lung, capul masiv, botul puternic, nasul negru şi mare, buzele lăsate şi ochii migdalaţi, de culoare căprui deschis. Urechile, în formă „V”, sunt lăsate, coada este de mărime medie, lată la bază şi ascuţită la vârf, iar blana este formată dintr-un păr scurt, de orice culoare, cu excepţia albului. Astfel, acest câine poate fi uni sau tigrat, cu pete albe pe piept, gât, coadă şi pe extremităţile membrelor.

Trebuie dresat de mic
Din punct de vedere al personalităţii, se poate spune că este la fel de generoasă ca şi trupul. Temperamentul său este dominat de curaj, inteligenţă şi uneori de agresivitate. Tocmai din acest motiv, puiul de Fila brasileiro trebuie educat de un dresor specializat, pentru a „scăpa” de tendinţele de „atacant” şi pentru a deveni ascultător. Acest câine are un miros foarte fin, este devotat stăpânului şi, în ciuda aspectului fioros, este foarte iubitor cu cei mici.

Are nevoie de socializare
Este indicat ca acest câine să fie crescut la curte, pentru a se mişca în voie. Nu uitaţi însă, chiar şi în acest caz, să îl periaţi o dată la câteva zile şi să îl plimbaţi în parcuri, pentru a socializa cât mai mult cu alţi câini sau cu oamenii. Altfel, va înţelege că este pur şi simplu un câine de pază şi se va comporta ca atare, estompându-i-se trăsăturile de companion.