de Daniela Purgaru
Potrivit unui studiu al Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii, o treime din speciile de rechini ce trăiesc în oceanele lumii este pe cale de dispariţie.
Incluşi în programe de conservare
Din cauza pescuitului excesiv (înotătoarele sunt utilizate în gastronomie, ca delicatese), rechinii sunt pe cale de dispariţie, se arată într-un studiu realizat recent. Acesta s-a axat pe 64 de specii de rechin şi de pisici de mare, constatându-se că 32% dintre acestea sunt pe cale de dispariţie. „Din cauza vulnerabilităţii rechinilor şi a migraţiei trebuie ca aceştia să fie incluşi în programe de conservare. Există cazuri de pescuit excesiv în ape naţionale şi internaţionale, şi asta arată că e nevoie de acţiune la nivel global”, a declarat Sonja Fordham, lider al grupului de specialişti în rechini.