de Gheorghe Zmaranda
Zonele umede sunt unele dintre cele mai luxuriante habitate ale Terrei. Întinderi de ape stătătoare sau curgătoare, mlaștini, turbării, bălți sau luciu de apă marină ce nu depășește o adâncime maximă de șase metri unde animalele și păsările găsesc loc de odihnă, hrană și suficiente ascunzișuri pentru a da naștere altor generații. Din nefericire, zonele umede de care depind atât de multe viețuitoare, circa 40% dintre toate speciile de animale și păsări trăiesc în astfel de zone, sunt periclitate. În 1971 în orașul iranian Ramsar a fost încheiată Convenția Ramsar care este în fapt un tratat interguvernamental prin care partenerii implicați pledează pentru protejarea zonelor umede, iar 2 februarie a fost decretată Ziua Mondială a Zonelor Umede. Această zi este un prilej de reflecție asupra a ceea ce ne dorim. Păstrăm Terra așa, cu toate bogățiile ei? Sau distrugem totul în jurul nostru?
Aceste arii naturale dispar de trei ori mai repede decât pădurile
Dacă argumentul faunei sălbatice care depinde de aceste regiuni nu este suficient, atunci se impune să spunem că zonele umede sunt importante și pentru oameni, fiind esențiale pentru agricultură și pescuit. „Acţionează ca surse de apă, purificatoare şi ne protejează ţărmurile. Zonele umede sunt cele mai mari depozite de carbon natural ale planetei. Până în prezent, aproape 90% din zonele umede ale lumii au fost degradate sau au dispărut. Practic dispariția zonelor umede ale Terrei este de trei ori mai accelerată decât cea a pădurilor. Există o urgență de a crește gradul de conștientizare global cu privire la zonele umede pentru a opri și a inversa pierderea rapidă a acestora și pentru a încuraja acțiunile de restaurare și conservare a acestor ecosisteme vitale”, se arată pe site-ul Ramsar. Fiecare dintre noi are puterea de a schimba în bine soarta acestor habitate, în primul rând, prin minimalizarea propriului impact asupra zonelor umede. O altă componentă foarte importantă este educația. Pe măsură ce oamenii înțeleg că protecția acestor arii naturale este vitală riscul de a le pierde scade. În plus, este necesar „să amplificăm eforturile de restaurare a zonelor umede la nivel local, iar guvernele și alte părți interesate sunt actori esențiali pentru a se asigura că acțiunile de restaurare a zonelor umede sunt implementate pe teren. Instrumente utile pentru a realiza aceste lucruri sunt crearea unui inventar național al zonelor umede, stabilirea de obiective specifice pentru refacerea zonelor umede, dar și promovarea utilizării înțelepte și a bunelor practici de management”. Dr. Musonda Mumba, secretarul general al Convenției Zonelor Umede spunea anul acesta, la jumătatea lunii ianuarie, că „zonele umede ale planetei sunt recunoscute drept cele mai amenințate ecosisteme. Ultimele estimări arată că începând cu anul 1970, aproximativ 35% din zonele umede ale lumii au dispărut din cauza activităților umane, în special cele agricole, supraextracția apei, dezvoltarea urbană și poluarea.
România are o arie de 1.177.749 de hectare
În 1974, Peninsula Cobourg, aflată la 350 de kilometri est de Darwin, în Teritoriul de Nord, Australia, este numită primul sit Ramsar. Întreaga peninsulă face parte din Parcul Național Garig Gunak Barlu și este renumită pentru peisajele și habitatele sale naturale. Intruziunea omului aici a fost limitată și astfel o diversitate incredibilă de animale și păsări a găsit aici un cămin. În prezentările peninsulei se spune că aici există cea mai mare turmă de vite sălbatice din lume. Cele mai mari situri Ramsar sunt Rio Negro (Fluviul Negru) din Brazilia, unul dintre cei mai importanți afluenți ai fluviului Amazon, Ngiri-Tumba-Maindombe din Republica Democrată Congo și Golful Queen Maud în Canada. Aceste situri acoperă fiecare peste 60.000 km pătrați, în vreme ce altele se întind doar pe o suprafață de un hectar. Potrivit informațiilor Ramsar, „țările cu cele mai multe site-uri sunt Regatul Unit, cu 175 de situri, și Mexic cu 142. Bolivia are cea mai mare suprafață aflată sub protecția Convenției Ramsar, respectiv 148.000 km. De asemenea, Canada, Ciad, Congo și Federația Rusă au desemnat fiecare peste 100.000 km pătrați”. Convenția Ramsar a intrat în vigoare în România la 21 septembrie 1991. Țara are în prezent 20 de situri desemnate ca Zone umede de importanță internațională (Situri Ramsar), cu o suprafață de 1.177.749 de hectare, adică circa 5% din suprafața țării. În România zonele sunt următoarele: Delta Dunării, Parcul Natural Porțile de Fier, Ostroavele Dunării-Bugeac-Iortmac, Confluența Olt-Dunăre, Blahnița, Calafat-Ciuperceni-Dunăre, Bistreț, Dunărea Veche-Brațul Măcin, Parcul Natural Comana, Brațul Borcea, Confluența Jiu-Dunăre, Suhaia, Eleșteele Jijia, Insula Mică a Brăilei, Parcul Natural Lunca Mureşului, Canaralele de la Hârșova, Iezerul Călărași, Lacul Techirghiol, Tinovul Poiana Stampei, Complexul Piscicol Dumbrăviţa.
Ar trebui integrate în managementul oraşelor
Expansiunea accelerată a mediului urban pune în pericol existența acestor ecosisteme fragile. Dacă nu se vor găsi soluții înțelepte pentru a păstra aceste habitate integre, omenirea va avea foarte mult de pierdut pe termen lung. „Pe măsură ce orașele se dezvoltă și cererea de teren crește, tendința este de a invada zonele umede. Ele sunt adesea privite ca terenuri pustii care urmează să fie transformate în alte scopuri. Cu toate acestea, atunci când sunt conservate și utilizate în mod durabil, zonele umede urbane pot oferi orașelor multiple beneficii economice, sociale și culturale. În timpul furtunilor, zonele umede urbane absorb excesul de precipitații, ceea ce reduce inundațiile în orașe și previne dezastrele și costurile ulterioare ale acestora. Vegetația abundentă întâlnită în zonele umede urbane acționează ca un filtru pentru deșeurile menajere și industriale și contribuie la îmbunătățirea calității apei. De aceea zonele umede urbane ar trebui integrate în planurile de dezvoltare și management ale orașelor”, se arată pe site-ul Ramsar.