Main menu

header

924 25 1de Roxana Istudor şi Daniel Şuta

Căței… pisici… papagali… broscuțe țestoase… hamsteri… peștișori în acvariu… Instinctiv sau din motive documentate, oamenii se înconjoară de animale de companie, știind că au enorm de câștigat, pe multe paliere ale vieții. Oamenii de știință confirmă beneficiile pentru sănătate pe care le aduce prezența necuvântătoarelor.

Previn declinul cognitiv

924 25 2Cercetătorii americani de la Universitatea din Michigan au realizat un studiu extins, în urma căruia a reieșit că deținerea unui animal de companie ajută la încetinirea declinului cognitiv al persoanelor trecute de o anumită vârstă. Noul studiu a analizat încetinirea funcțiilor creierului odată cu îmbătrânirea și a evidențiat că participanții la cercetare care dețineau animale de companie au obținut scoruri net superioare la toate testele care au vizat memoria, capacitatea de concentrare și rapiditatea în luarea deciziilor. Pe de altă parte, un sondaj realizat de Human-Animal Bond Research Institute a relevat faptul că 74% dintre posesorii de animale de companie susțin că acestea le-au îmbunătățit starea mentală. Chiar și înainte de blocajele generate de pandemie, oamenii de știință confirmau acest efect, iar criza mondială de sănătate din ultimii ani nu a făcut decât să accentueze acest beneficiu. Nu este de mirare că adopțiile au explodat în anii în care lumea a așteptat să treacă valurile de COVID-19. De exemplu, un studiu clinic derulat pe pacienți cu astfel de probleme a evidențiat că 87% dintre cei care dețineau o pisică simțeau o creștere a stării de bine, iar 76% au răspuns că se pot adapta mai bine la viața de zi cu zi mulțumită existenței felinei în viața lor.

Cresc nivelul hormonului atașamentului

Ce poate fi mai relaxant decât mângâierea unei blănițe mătăsoase la sfârșitul unei zile obositoare? Proprietarii de animale de companie cunosc foarte bine acest efect de calmare a simțurilor și de „topire” a tensiunilor acumulate. Studiile au confirmat influența benefică a animalelor de companie, simpla atingere a necuvântătorului contribuind semnificativ la scăderea nivelului cortizolului (hormonul stresului) și la creșterea nivelului de dopamină, serotonină și oxitocină, aceasta din urmă fiind cunoscută și ca hormonul atașamentului. Potrivit unui studiu publicat de revista Science, contactul vizual dintre câine și stăpânul său determină o creștere a nivelului de oxitocină în cazul ambilor.

Atenuează atacurile de panică

924 25 3Numeroase cercetări au demonstrat că activitățile desfășurate împreună cu animalele de companie reduc simptomele depresiei. În terapiile cu căței, chiar și interacțiunile de scurtă durată reduc anxietatea, afirmă Sandra Barker, de la Universitatea Virginia Commonwealth. Această concluzie a fost confirmată de o cercetare sociologică derulată în rândul unor persoane cu probleme severe de sănătate mintală, care au confirmat că s-au simțit mai relaxate și mai puțin singure chiar și după un scurt contact cu un câine pregătit pentru terapie, în această ecuație intrând în primul rând capacitatea necuvântătoarelor de a distrage atenția de la episodul acut al afecțiunii și, de asemenea, de la problemele care l-au generat. Mai mult, animalele folosite pentru terapie s-au dovedit de un real folos în cazuri de atacuri de panică.

Încurajează activitatea fizică

924 25 4A avea acasă un animal de companie încurajează activitatea fizică, mai ales dacă este vorba despre un cățel care are nevoie de plimbare în fiecare zi. Simpla grijă a curățatului după animalul de companie, procurarea hranei, atenția la deparazitări și vizitele la medicul veterinar sunt tot atâtea motive pentru cei care au prieteni necuvântători să se miște mai mult decât cei fără animale de companie. În ansamblu, o cercetare extinsă a evidențiat că persoanele trecute de 65 de ani care au grijă de un animal de companie fac cu 30% mai puține vizite la medic decât ceilalți vârstnici.

Pornesc resorturile comunicării copiilor retrași

924 25 5Autismul este un diagnostic cu care se cofruntă mulți copii. De asemenea, micuții pot manifesta probleme de limbaj sau stări de izolare, mai ales în această epocă a petrecerii unui timp nemăsurat în fața ecranelor. Aici pot interveni animalele de companie. Cercetătorii au pus în lumină de mai multă vreme faptul că prezența unui necuvântător poate schimba masiv viața unui copil. Grija față de animal, iubirea pe care o oferă și o primește favorizează deschiderea și dezvoltarea normală a celui mic, care este mai responsabil, își pornește resorturile comunicării, simte că are un prieten cu sentimente necondiționate și un aliat care nu judecă. De asemenea, ca și în cazul adulților, animalul de companie din viața copilului stimulează interacțiunea cu cei din jur și favorizează sentimentul de validare. Mai mult, literatura de specialitate menționează faptul că animalele de companie pot scădea riscul de apariție a alergiilor, prin expunerea la potențialii alergeni de la o vârstă fragedă. Astfel, copiii care stau în preajma animalelor încă de când sunt mici s-au dovedit mai puțin expuși pe termen lung la alergiile comune și, totodată, își întăresc imunitatea.

Cresc șansele de supraviețuire ale pacienților cu infarct

924 25 6Prin capacitatea de a genera atașament emoțional, animalul de companie stimulează efecte biologice care au ca rezultat domolirea ritmului respirației și scăde- rea tensiunii arteriale. Majoritatea proprietarilor de animale afirmă că necuvântătoarele pe care le au acasă le umplu inima de bucurie, iar studiile au confirmat faptul că persoanele care dețin necuvântătoare prezintă un nivel mai scăzut al trigliceridelor, precum și un colesterol în limite normale, ceea ce scade riscul atacurilor de cord. De altfel, s-a constatat de oamenii de știință din cadrul Institutului Național de Sănătate din SUA că pacienții cu infarct miocardic cu animale de companie supraviețuiesc mai mult decât cei fără necuvântătoare. Odată cu acest efect pe care îl induce prezența necuvântătorului intervine o stare de calm psihic care duce la o îmbunătățire a calității odihnei, echilibrează întregul organism, susține sănătatea generală și, implicit, prelungește viața.

74% dintre posesorii de prieteni necuvântători susţin că aceştia le-au îmbunătăţit semnificativ starea mentală

Privitul mişcărilor unui peştişor în acvariu reduce tensiunea musculară

Pisică sau câine?

A alege un animal de companie trebuie să țină seama de maximizarea efectelor benefice în funcție de tipul de personalitate al stăpânului, de programul său zilnic și de spațiul de locuit. Potrivit specialiștilor, câinii sunt mai potriviți pentru persoanele sociabile, active, cu o condiție fizică bună, care își asumă mai ușor responsabilități de lider, sunt mai empatice și mai sigure pe ele însele. Da trebuie luat în considerare că un câine cere spațiu, atenție și multă toleranță la gesturi ca rosul pantofilor sau „cerșitul” insistent al unui loc în brațele proprietarului. Pe de altă parte, o pisică este independentă, capabilă să se descurce singură, perfectă pentru cei care sunt plecați mai mult timp de acasă, dar ceva mai distantă și mai individualistă.