de Roxana Istudor şi Silviu Ghering
De la pisoi cu ochii mari până la orice pisică adultă, timpul de joacă este foarte important, contribuind decisiv la sănătatea felinei. Bunăstarea animalului de companie este cu atât mai necesară dacă pisica nu iese afară. Specialiștii recomandă unele dintre cele mai inspirate jucării pentru ca animalul de companie să aibă și curiozitatea satisfăcută, și energia consumată.
Ore întregi de distracție și mișcare
Jucăriile pentru pisici sunt concepute ținând cont de instinctele primare ale animalului, în așa fel încât acesta să-și păstreze simțurile în cea mai bună formă. Ca și cum ar fi afară, în mediul său natural, pisicuța este motivată să sară, să se năpustească, să se rostogolească, să se răsucească și să simuleze vânătoarea, toate acestea sunt importante pentru felul în care se menține. În funcție de vârsta pisicii și de ceea ce consideră interesant, o jucărie dedicată poate oferi ore întregi de distracție. Mai mult, jucăriile potrivite, care îndeamnă la mișcare, pot favoriza o greutate optimă a felinei, care astfel este la adăpost de un alai de boli generate de excesul de greutate. Majoritatea jucăriilor sunt concepute în primul rând pentru divertisment, dar multe au beneficii suplimentare - au încorporate suprafețe pentru ascuțitul ghearelor, au componente de mestecat, pentru a încuraja sănătatea orală, sunt menite pisicilor care sunt mult timp singure acasă sau, dimpotrivă, celor care au stăpânii aproape mai mult timp.
Magic Organ ferește canapeaua de zgârieturi
Una dintre jucăriile care face furori prin intermediul rețelelor de socializare este Magic Organ, un set de două cercuri legate, cu un șanț în centru, pe care se învârt încontinuu două mingiuțe. Destinat în principal pisicilor care debordează de energie, acest sistem de joacă are un avantaj notabil: ferește canapelele proprietarilor de eternele șanțuri pe care le fac pisicuțele drăgălașe când au chef să-și ascută ghearele pe tapițeria mobilei. Cu zgârietorul în preajmă, nu doar canapeaua sau fotoliul va fi în siguranță, ci și pisica - în cazul în care are ghearele lungi, își poate deteriora lăbuțele în timpul „jocului” cu canapeaua. Pe de altă parte, această jucărie este o variantă fără chimicale, întrucât nu mai este nevoie de tot felul de spray-uri care să țină animăluțul curios departe de materialul care acoperă canapeaua. Sedusă definitiv de mingiuțele în mișcare din șanțul zgârietoarei, zburdalnica felină are ocazia să-și „aranjeze” și ghearele pe o suprafață sigură și, în același timp, să se joace pe săturate.
FurryFido - irezistibilul fascicul laser
Jucăriile cu laser sunt faimoasele preferate ale pisicilor, dar multe necesită baterii mici, ceea ce nu este foarte convenabil. Dar FurryFido este diferită - îmbună- tățește experiența laser atât pentru pisici, cât și pentru oameni, cu capacitatea de a reîncărca bateria internă prin USB și cele patru moduri de funcționare, care asigură control sporit: oprit, pornit, lumină albă și lumină UV. De altfel, se poate folosi lumina UV pentru a verifica dacă există pete ascunse lăsate de animalul de companie pe covor, tapițerie, lenjerie de pat sau haine, iar setarea poate lumina căutarea jucăriilor pierdute sub canapea. Micul laser care s-a dovedit irezistibil pentru pisici are un finisaj din oțel inoxidabil. Dacă pisicuța devine frustrată pentru că nu poate prinde niciodată obiectul care îi atrage atenția, această jucărie poate sta alături de altele, în care felina să-și poată înfige ghearele.
BENTOPAL ține ocupat animalul toată ziua
Jucăria automată pentru pisici BENTOPAL este motorizată, robotizată, cu diferite moduri de a fermeca felina. Are o jucărie agățată cu pene atașată la două roți mari care mișcă obiectul prin cameră într-un model neregulat. Această jucărie ademenește pisica să pândească, să urmărească și să se năpustească. Există două moduri (rapid și lent), așa că se poate ajusta în funcție de starea de spirit și de nivelul de activitate al pisicii. BENTOPAL are roți mari, care pot rula pe majoritatea tipurilor de podele, inclusiv pe covor. În plus, are un mod automat - va funcționa vreme de zece minute consecutiv, se va opri pentru 90 de minute și apoi va reporni încă zece minute, timp de opt ore în total - fiind astfel ideală pentru pisicuțele care stau acasă singure multe ore.
HEXBUG stimulează urmărirea
Pentru pisicile ale căror instincte de vânătoare se activează imediat la vederea unei insecte, atractivitatea jucăriei robotizate pentru HEXBUG va fi de neegalat. Concepută pentru a arăta ca un gândac și realizată într-o gamă largă de opțiuni colorate, această jucărie robotică pentru pisici folosește tehnologia vibrațiilor pentru a se deplasa prin casă, ademenind animalul, care pornește în urmărire, se aruncă, apucă, se răsucește. Jucăria își schimbă direcția atunci când întâlnește obstacole și se poate întoarce atunci când pisica o răstoarnă pe spate. De asemenea, HEXBUG are o coadă de pene viu colorate, care atrag încontinuu pisica la joacă și la „vânătoare”.
Șoriceii cu iarba-mâței activează instinctul de vânător
Este adevărat, pe de o parte, că lumea jucăriilor pentru pisici evoluează spectaculos, noi modalități de a distra permanent fermecătoarele feline fiind inventate regulat. Dar există și jucării care au rezistat formidabil în timp, fiind preferate de generații de feline. Din această categorie fac parte șoriceii încărcați cu iarba-mâței. SmartyKat Skitter Critters satisfac instinctul de prădător al pisicii, iar materialul din interior stimulează încontinuu animalul, încurajează jocul, reduc stresul și promovează relaxarea. Jucându-se singură sau împreună cu proprietarul, orice pisicuță devine interesată și activă aunci când sunt în preajmă șoriceii cu iarba-mâței.
Turnul cu piste protejează exemplarele mai în vârstă
Dacă prietenul felin a depășit o anumită în vârstă și este ceva mai puțin activ, asta nu înseamnă că va dormi toată ziua și nu are nevoie de mișcare. Dimpotrivă, instinctul de prădător al felinelor de apartament nu le părăsește nicio clipă. Turnul de piste Petstages este soluția ideală. Această jucărie cu trei niveluri are bile colorate care se rotesc pe fiecare nivel. Când pisica le lovește, acestea se rotesc și se rostogolesc, dar nu părăsesc pista desemnată. Acest lucru satisface instinctul de vânătoare al felinei, dar nu o obligă să le urmărească prin cameră sau să le caute sub mobilă. Pe de altă parte, Turnul cu piste este o soluție de distracție și pentru pisicile care rămân mult timp singure în casă.