de Roxana Istudor şi Adrian Barna
Puțini ar fi crezut, chiar și în urmă cu câțiva ani, că susținătorii drepturilor și bunăstării animalelor vor avea câștig de cauză în fața unei tradiții emblematice în Scoția: vânătoarea de vulpi. A fost nevoie de o lege, dar acest lucru incredibil s-a întâmplat, după 250 de ani de tradiție.
„O victorie seismică”
Una dintre cele mai vechi vânători de vulpi din Scoția a anunțat că s-a încheiat, după mai bine de 250 de ani. După ce s-au adunat în mod regulat din 1771, Foxhounds Lanarkshire, din Renfrewshire, a organizat ultima întâlnire, cu trei zile înainte de intrarea în vigoare a unei noi legi, care înăsprește restricțiile privind vânătoarea cu câini. Exemplarele care erau folosite la acest tip de acțiune vor fi trimise la alte canise și grupul va continua să funcționeze ca un club de vânătoare - organizând curse de cai și alte evenimente sociale. La 20 de ani de la interzicerea vânătorii de vulpi, noua legislație înăsprește regulile, astfel încât vânătorii nu mai pot folosi haitele de câini pentru a elimina mamiferele sălbatice, decât dacă au licență. Sfârșitul acestei tradiții a fost salutat de grupurile antivânătoare. Organizația Glasgow Hunt Sabs, care a încercat de nenumărate ori să elimine vânătoarea din Renfrewshire, a numit știrea „o victorie seismică”.
Păstrarea câinilor, „neviabilă”
Reprezentanții Foxhounds Lanarkshire au declarat că extinderea urbanizării și lipsa terenurilor rurale accesibile au făcut ca păstrarea câinilor să devină „neviabilă” și că discuțiile despre viitorul acestora au fost „în desfășurare cu mulți ani înainte” ca proiectul de lege privind vânătoarea cu câini să fie prezentat. Pe de altă parte, însă, într-o postare pe rețelele de socializare, după ultima întâlnire, grupul a mulțumit cu nostalgie susținătorilor locali, fermierilor și proprietarilor de terenuri: „O facem pentru că este moștenirea noastră și din dragoste pentru mediul rural și pentru câini”. Acesta a fost al doilea anunț de acest tip din ultima perioadă, după ce Fife Foxhounds a anunțat că se desființează „din motive financiare”.
„Vânătoarea pentru sport ar trebui să fie limitată la istorie și de aceea am cerut de mult timp ca lacunele din legislația de vânătoare a Scoției să fie abordate. Acest act este un pas masiv în direcția corectă“ (Mike Flynn, Society for the Prevention of Cruelty to Animals, Scoția)