de Roxana Istudor şi Silviu Ghering
La mai bine de 37 de ani de la cel mai grav accident nuclear din lume, Cernobîl este un spațiu de groază pentru oameni, dar cutreierat de câini care sunt studiați din perspectiva lecțiilor de adaptare și de supraviețuire în mediu contaminat radioactiv pe care le pot furniza.
Diferiți genetic
În Cernobîl, printre clădirile abandonate, aflate în descompunere, în interiorul și în jurul uzinei închise, mai mulți câini se dovedesc capabili să găsească hrană, să se înmulțească și să supraviețuiască. Această extraordinară capacitate de adaptare a atras atenția specialiștilor de la Universitatea din Carolina de Sud, care au demarat recent studierea acestor câini, pornind de la ideea că îi pot învăța pe oameni noi modalități despre cum ar putea trăi și în mediile cele mai dure și mai degradate. Experții americani au identificat populații ale căror niveluri diferite de expunere la radiații le-au făcut diferite genetic și unul de celălalt, și de alți câini din restul lumii.
302 exemplare, în „zona de excludere”
Mediul de la Cernobîl este deosebit de brutal. La 26 aprilie 1986, o explozie la centrala nucleară din Ucraina a provocat scurgeri radioactive. Zeci de muncitori au fost uciși imediat, iar numărul deceselor pe termen lung din cauza intoxicațiilor cu radiații este estimat la mii de oameni. Primul dintre studiile genetice asupra câinilor care au reușit să supraviețuiască la Cernobîl a fost publicat în jurnalul Science Advances și relevă observațiile asupra a 302 exemplare care trăiesc în „zona de excludere” desemnată oficial în jurul locului dezastrului. „Am avut această oportunitate de aur de a pune bazele răspunsului la o întrebare crucială: cum se poate supraviețui într-un mediu ostil ca acesta timp de 15 generații”, punctează geneticianul Elaine Ostrander, de la Institutul Național de Cercetare a Genomului Uman.
15 familii expuse la radiații
Tim Mousseau, profesor de științe biologice la Universitatea din Carolina de Sud, lucrează în regiunea Cernobîl de la sfârșitul anilor 1990 și a început în 2017 să colecteze sânge de la câinii care au supraviețuit aici. Unii dintre aceștia trăiesc în centrală, alte exemplare la aproximativ o rază de 45 de kilometri. Cercetătorii afirmă că majoritatea câinilor pe care îi studiază sunt descendenți ai animalelor de companie pe care locuitorii au fost forțați să le lase în urmă când au evacuat zona. La început s-a crezut că aceste exemplare s-ar fi amestecat atât de mult, încât ar fi aproape la fel. Dar, prin intermediul ADN, s-au putut identifica ușor câinii care trăiesc în zone cu niveluri ridicate, scăzute și medii de expunere la radiații. „Ceea ce este surprinzător este că am putut chiar identifica familii - aproximativ 15 diferite”, detaliază Ostrander.
„Se bucură de interacţiunea umană“
Cercetătorii caută în continuare modificările de ADN care le-au permis acestor câini să supraviețuiască. „Putem compara mostrele, astfel încât să evidențiem ce s-a schimbat, ce a suferit mutații, ce a evoluat, ce ajută, ce aduce daune la nivel de ADN când vorbim despre un astfel de mediu”, adaugă Ostrander. Oamenii de știință consideră că această cercetare ar putea avea aplicații largi, oferind perspective despre modul în care animalele și oamenii pot trăi în regiuni ale lumii sub „atac continuu de mediu”. „Chiar dacă sunt sălbatici, se bucură foarte mult de interacțiunea umană”, afirmă Mousseau.