Main menu

header

961 24 1de Roxana Istudor şi Daniel Şuta

Pisicile sunt animale pretențioase - proprietarii știu că sunt greu de „păcălit” cu hrană de proastă calitate și, în general, stăpânii fermecătoarelor feline își doresc ce este mai bun pentru necuvântătoarele lor. Pe de altă parte, pisicile sunt curioase și există clișee despre faptul că le plac anumite alimente, despre care specialiștii spun că sunt toxice și pot provoca serioase probleme de sănătate.

Ceapa şi usturoiul duc la anemie

Oricât ar fi de mare tentația de a hrăni uneori pisicuța cu alimente gătite în casă, este bine de știut că ceapa și usturoiul îi pot provoca leziuni ale globulelor roșii și pot duce la anemie. Aceste alimente sunt de obicei otrăvitoare atunci când sunt consumate în cantități mari, iar expunerea la forme concentrate de ceapă sau usturoi, cum ar fi amestecul de supă de ceapă sau pudra de usturoi pot fi, de asemenea, toxice. Pisicile care au consumat aceste alimente și prezintă simptome de letargie, slăbiciune, apetit redus, gingii palide și urină portocalie până la roșu închis trebuie duse imediat la veterinar.

Ouăle și carnea în stare crudă, pericol de intoxicare cu Salmonella

La fel ca oamenii, pisicile se pot intoxica foarte ușor cu Salmonella sau cu E.coli din ouă și carne în stare crudă. Simptomele bolii variază, dar pot include vărsături, diaree și letargie. Salmonella și E.coli se pot transmite și la oameni, așa că este imperios necesar ca pisica să fie ținută departe de aceste alimente crude. Mai mult, ouăle crude conțin o enzimă care poate duce la probleme cu pielea și blana. În ceea ce privește oasele crude, acestea pot îneca felina, îi rănesc tractul digestiv și îi strică dinții.

Ciocolată şi băuturi cu cafeină - risc de tremor muscular și convulsii

Se știe de ceva vreme că ciocolata poate fi foarte periculoasă pentru câini, dar este la fel de otrăvitoare și pentru pisici. Acest deliciu al oamenilor conține substanțe numite metilxantine, care îi pot provoca felinei vărsături și diaree, temperatură ridicată a corpului, tremor muscular, ritm cardiac anormal, disconfort abdominal, sete crescută și convulsii. Metilxantinele se găsesc și în băuturile cu cafeină. Ca regulă generală, ciocolata neagră este chiar mai periculoasă pentru pisici decât variantele cu lapte sau cea albă.

Alcoolul și aluatul crud generează dificultăți de respirație

Băuturile alcoolice și alimentele care conțin alcool sunt foarte periculoase pentru pisica de companie. Ingestia acestora poate provoca vărsături, diaree, dezorientare, dificultăți de respirație, comă și chiar moarte. De asemenea, este important ca pisica să fie ținută departe de aluatul crud, deși în general aceste feline nu prea sunt amatoare de acest produs. Dar chiar și ingestia accidentală provoacă expansiune în stomac și generează alcool, cu consecințele menționate. Stăpânii care bănuiesc că pisica a ingerat alcool trebuie să se prezinte urgent cu animalul la medicul veterinar.

Laptele, produsele lactate și intoleranța la lactoză

Chiar dacă pisica de companie ar putea fi foarte bucuroasă să bea lapte, acesta nu este neapărat bun pentru felină. Specia are dificultăți în digerarea lactozei din lapte, ceea ce poate provoca dureri de stomac sau diaree. Majoritatea pisicilor sunt expuse la lactoză din laptele mamei doar atunci când sunt foarte mici. Deoarece pisoii sunt alăptați doar câteva săptămâni, sistemele lor digestive nu sunt în cele mai multe cazuri echipate pentru a face față reintroducerii lactozei în alimentație.

Strugurii și stafidele provoacă insuficiență renală

Chiar și o cantitate mică de struguri sau stafide poate îmbolnăvi grav pisica de companie, întrucât aceste alimente duc la dezvoltarea rapidă a insuficienței renale. Mai precis, după 12 ore de la ingerare, apar vărsături, iar în primele 24 de ore survin letargia, diareea, apetitul redus, durerile abdominale. Deși specialiștii nu au identificat până în prezent motivul pentru care strugurii și stafidele le fac atât de mult rău pisicilor, vărsăturile repetate sunt semne care pot da imediat alarma.

Citricele atacă sistemul nervos central

Lămâile, portocalele, clementinele și grepfrutul conțin acid citric și uleiuri esențiale care pot cauza probleme majore pisicilor. Tulpinile, frunzele, cojile, pulpa și semințele acestor fructe trebuie ținute departe de felină, întrucât chiar și ingerarea accidentală poate cauza vărsături și declin al sistemului nervos central. De asemenea, pulpa de nucă de cocos și apa de cocos pot provoca probleme digestive felinelor de companie, întrucât au prea mult potasiu pentru cât pot tolera aceste animale. Chiar dacă se crede că uleiul de cocos ar putea fi util pentru unele probleme ale pielii pisicilor, este necesar acordul medicului veterinar pentru acest tratament holistic.

Hrana pentru câini are prea puțină vitamina A

Deși hrana pentru câini nu este toxică pentru pisici, felina de companie are nevoie de un set foarte diferit de nutrienți. Hrana pentru pisici ar trebui să conțină multă vitamina A, taurină, acid arahidonic și proteine, iar mâncarea pentru câini are niveluri mult mai scăzute ale acestor nutrienți. Câinii pot supraviețui cu mai puține proteine, în timp ce pisicile, nu. Pe de altă parte, cei mai buni prieteni ai omului sunt capabili să producă taurină și acid arahidonic, dar felinele trebuie să aibă acești acizi în hrană. Fără o cantitate suficientă de taurină, pisicile pot dezvolta boli de inimă, probleme de vedere și dentare.

Verdețuri, plante aromatice, condimente, îndulcitori artificiali

Deși pisicile pot mânca în siguranță câteva legume, care sunt prezente în formulările de hrană specială pentru felinele de companie, în afară de acestea este de preferat să se evite total prezența verdețurilor, plantelor aromatice și condimentelor în dieta unei pisici sănătoase, întrucât acestea nu sunt potrivite pentru sistemul digestiv al micii carnivore și îi vor provoca neplăceri serioase. De asemenea, îndulcitorii artificiali, în special xilitolul, pot duce la vărsături, letargie și insuficiență hepatică.

Nucile, migdalele, nucile pecan sunt bogate în uleiuri și grăsimi care pot provoca pisicilor tulburări digestive și chiar pancreatită

Încuietori speciale la dulapurile de bucătărie

De felul în care este hrănită o pisică depind în foarte mare măsură sănătatea, bunăstarea și aspectul fizic al animalului. Pentru că aceste feline, mai ales când sunt tinere, sunt foarte curioase și mereu puse pe șotii, există câteva măsuri simple de precauție, care să împiedice ingerarea accidentală de mica blănoasă a unor alimente care i-ar putea face rău. În primul rând, este recomandată instalarea de încuietori speciale pe dulapuri. Mai departe, felina nu trebui să stea niciun moment pe blatul de bucătărie atunci când se pregătește mâncarea pentru oameni și nu este hrănită niciodată cu resturile de la masa acestora. Mai ales în timpul Sărbătorilor, când se adună familia extinsă la masă, este necesar ca animalul să nu fie expus bunelor intenții ale persoanelor care vin în casă și care pot ceda stăruințelor feline, oferindu-i ceva ce nu îi face bine.