de Georgiana Mihalcea
În perioada Sărbătorilor de iarnă petrecem clipe de neuitat alături şi de animalul de companie, fie el câine, pisică, pasăre sau animal exotic. Medicul veterinar Elena Bonea (medalion), de la Clinica Veterinară Mobovet Satu Mare (www.veterinarsatu-mare.ro), ne oferă toate sfaturile necesare pentru ca amicii noștri să fie în siguranță în aceste zile, fără excepții de la reguli, fără excese și cu multă atenție la nevoile lor.
„Bucatele de pe masă sunt interzise patrupedelor”
- Împărțim sau nu cu amicii noștri necuvântători bucatele festive?
- Bucatele aflate pe mesele festive de Sărbători a oamenilor sunt interzise animalelor de companie, din cauza concentrației ridicate de grăsimi și de condimente, fie ele picante sau nu. Mâncărurile precum sarmalele, cârnații, caltaboșii, toba, chifteluțele, carnea de curcan, carnea de porc, sosurile, mezelurile, salata boeuf sau friptura, dar și altele, pot fi extrem de dăunătoare animalului dumneavoastră de companie. Oricât de mult s-ar spune despre animale că ştiu când să se oprească din mâncat, abundenţa de gusturi şi mirosuri de Sărbători le fac vulnerabile supraalimentării. Toate acestea stau la baza celor mai multe urgenţe medicale pe care le avem, dând diverse tulburări digestive, de la gastrite, enterite, enterocolite, colecistite, până la tulburări severe cum sunt hepatita, pancreatita sau gastroenterocolita, cu avalanșe de reacții generale cu consecințe grave, chiar mortale.
- Ce alte alimente le pot afecta sănătatea?
- Vă recomand să mențineți dieta personalizată a animalului de companie și în perioada Sărbătorilor, iar prietenilor care vin în vizită să îi informați că nu este necesar să „alinte” patrupedul cu bunătățile pregătite pentru ei. Pe lista cu mâncarea de Sărbători periculoasă pentru animalele de companie se numără, pe lângă cele enumerate mai sus, și alimentele care conţin ceapă, usturoi, praz etc. Deși sunt sănătoase pentru oameni, în cazul câinilor și pisicilor sunt toxice. Dacă sunt consumate de animale, pot cauza anemie hemolitică (reducerea numărului de globule roșii). Simptomele pot să apară la doar câteva zile. Printre acestea se numără vărsături, diaree și letargie.
„Intoxicarea cu ciocolată este o urgență medicală pentru câini și pisici”
- Se spune că „puțină ciocolată nu strică”. E valabil și în cazul câinilor și pisicilor?
- Deși e una dintre cele mai îndrăgite alimente dulci, la nivel mondial, ciocolata e toxică pentru câini și pisici din cauza unei substanțe numită teobromină. Cu cât ciocolata are un procent mai mare de cacao, cu atât este mai dăunătoare. Printre simptome se numără tremurat, vărsături, diaree și chiar convulsii. Intoxicarea cu ciocolată e o urgență medicală pentru câini și pisici. Aveți grijă și la băuturile alcoolice! Asigurați-vă că nu sunt și la îndemâna prietenului blănos și mai puțin tolerant la băutură. În cazul ingerării, acesta poate deveni slăbit, fără echilibru sau ar putea intra în comă și chiar să moară din cauza insuficienței respiratorii.
- Ce daruri le putem așeza sub brad?
- Vă recomand să fiți selectivi cu recompensele, oricât vi s-ar părea drăguț să aibă și el un cadou sub brad, în dimineața de Crăciun. Alegeți-l cu precauție! Recompensele pot fi de bună calitate sau nu, la fel ca și hrana. Nu cumpărați în funcție de reclamele la televizor sau de prețul cel mai mic. Oasele de mestecat bune pentru dantură, le veți găsi în magazinele cu profil veterinar de unde vă sfătuiesc să faceți cumpărăturile pentru animăluțe.
„Crăciunița și vâscul trebuie excluse complet din casele în care locuiesc pisici”
- Este sau nu Crăciunița o plantă toxică atât pentru noi, cât și pentru companionii noștri cu blăniță?
- Crăciunița este o plantă reprezentativă pentru Sărbătorile de iarnă. Multe persoane o folosesc pentru decorarea casei sau a mesei de Crăciun, însă, pe de altă parte, multe persoane evită această plantă crezând că este toxică. Medicii veterinari ai Asociației de Medicină din SUA consideră că toxicitatea ei este un mit și au declarat că animăluțele care consumă din greșeală Poinsettia pot să dezvolte iritații gastrointestinale, diaree sau să aibă stări de vomă, însă niciunul dintre aceste simptome nu le pune viața în pericol. Personal, din cauza cazuisticii din clinică, unde am întâlnit în anii trecuți simptome de vomă, vomituriții, hipersalivaţie sau chiar gastrită provocată de Poinsettia, în special la câinii din rasele de Bichon, Yorkshire Terrier sau la pisici, o consider periculoasă și cred că este de preferat să fie pusă pentru decor într-un loc unde nu ajunge câinele la ea și exclusă compet din casele cu pisici, pentru prevenție.
- Dar vâscul?
- Vâscul este o altă plantă specifică sezonului de Sărbători și, din păcate, este toxică, mai ales pentru pisicuțe. Încercați să aveți grijă unde îl veți pune și să nu uitați să adunați și să aruncați „bobițele” de la vâsc. Printre posibile simptome ce pot apărea dacă un animal le înghite se numără greţuri, vărsături, dureri abdominale, hipersalivaţie, o scădere accentuată a presiunii arteriale, alterarea respiraţiei şi chiar halucinaţii.
„Bradul de Crăciun poate fi periculos indiferent că este artificial sau natural”
- Ce „capcane” poate ascunde bradul de Crăciun?
- Bradul de Crăciun poate fi periculos indiferent că este artificial sau natural. La bradul natural, dacă este „ronțăit”, diverse uleiuri volatile conținute pot provoca iritații începând încă de la nivel bucal (salivație). Acele de brad ingerate pot duce la apariția vomelor, problemelor digestive din cauza dificultății cu care acestea sunt digerate la nivelul tubului digestiv sau, mai rar, chiar perforări intestinale. Brazii artificiali pot fi periculoși din aceleași motive sau din cauza chimicalelor pe care le poate conține plasticul din care sunt făcuți.
- Mai sunt și alte detalii de care ar trebui să ținem cont?
- Ambalajele cadourilor, fundițele sau hârtia pot produce accidente prin înghițire, încurcare sau chiar sugrumare și, din păcate, avem frecvent astfel de cazuri în cazuistica din clinică în luna decembrie sau ianuarie. Renunțați la beteală dacă aveţi vreun animăluț de casă, mai ales pisici. Nu știm de ce, dar probabil curiozitatea este cea care le îndeamnă să mănânce beteala. Acesta nu este toxică efectiv, dar faptul că este ingerată poate duce la complicații intestinale foarte grave, cum sunt invaginațiile sau obstrucțiile intestinale. Din păcate, de cele mai multe ori, remedierea unei astfel de probleme este cea chirurgicală.
„Artificiile îi agită pe câini şi mulţi fug de acasă“
- La trecerea dintre ani, ce îi supără cel mai tare pe câini?
- Artificiile strălucitoare de la miezul nopții sunt atracția principală în seara de Revelion. Din păcate, majoritatea câinilor nu le privesc la fel: ei plâng, aleargă agitați, tremură toată seara, fug și de acasă, sau suferă diferite accidente. Câinii au auzul de aproximativ patru ori mai dezvoltat decât al oamenilor, motiv pentru care zgomotele produse de artificii și de petarde sunt mult mai gălăgioase față de cum le percep oamenii. De obicei, această teamă se manifestă și în cazul tunetelor.