Aveţi pisicuţă ce a început să ia în greutate? Vă este teamă că va deveni obeză şi nu ştiţi ce să faceţi? În acest caz trebuie să luaţi măsuri urgente, împreună cu medicul veterinar. Obezitatea este efectul depunerii în exces a ţesutului adipos, iar dacă nu este tratată poate duce la probleme de sănătate. Această afecţiune este determinată de factori endocrini, nutriţionali, metabolici, ereditari sau nervoşi. De multe ori, aceşti factori se suprapun cu sedentarismul specific pisicilor de apartament.
Cel puţin 20% peste greutatea normală
O pisică este obeză dacă ajunge să aibă cu cel puţin 20% peste greutatea ideală. În Marea Britanie, aproape 50% dintre pisici sunt supraponderale, iar dintre acestea, aproape 30% sunt obeze. Şi la noi se pare că există o tendinţă de creştere în greutate, în special din cauza măririi aportului energetic - pisica primeşte feluri variate de mâncare, recompense şi „gustări” - şi scăderii consumului de energie - felina face puţină mişcare.
Ameninţarea unor afecţiuni secundare
Obezitatea influenţează negativ aparatul cardiovascular al animalului, cel respirator, reproductiv, sistemul neuroendocrin, imunitar şi capacitatea de adaptare. De asemenea, speranţa de viaţă scade şi pot apărea alte afecţiuni, precum: diabetul zaharat, boli ale tractului urinar sau ale vezicii urinare, dureri de articulaţii, afecţiuni ale pielii ori ale ficatului sau digestive.
Cel mai des apare după 6 ani
Foarte puţine pisici care au până în 2 ani sunt supraponderale, însă, după această vârstă, procentul celor care devin obeze creşte, în special după vârsta de 6 ani. Pentru a preveni apariţia obezităţii trebuie să îi daţi pisicii dumneavoastră numai hrană de calitate, într-o cantitate corespunzătoare pentru vârsta şi greutatea sa. Gramajul îl puteţi afla urmărind recomandările producătorilor de hrană destinată pisicilor şi consultând medicul veterinar. De asemenea, este foarte bine ca felina să facă „sport” în fiecare zi, măcar 20 de minute.
Regimul se stabileşte cu medicul veterinar
Dacă pisica dumneavoastră este deja supraponderală este bine ca, împreună cu medicul veterinar, să stabiliţi un program de reducere a greutăţii. În ajutor vin şi produsele producătorilor de hrană pentru pisici, care au creat dietele pentru controlul greutăţii - atât bobiţe uscate, cât şi mâncare umedă. Daniela Purgaru