Main menu

header

de Daniela Purgaru

Considerată una dintre cele mai frumoase rase de pisici, Chausie a apărut ca un hibrid al felinei africane de junglă.
Această pisică este mai mare decât una obişnuită, iar numele său provine de la cel ştiinţific al felinei de junglă - Felis chaus. De altfel, i se mai spune „linx de mlaştină”, deoarece exemplarele aflate în libertate populează zonele mlăştinoase din Egipt, Asia, India şi Sri Lanka. Deşi la bază Chausie este un animal sălbatic, reprezentantele acestei rase au dovedit că sunt foarte bune şi ca animale de companie, acum fiind din ce în ce mai căutate de crescători. Această rasă a fost recunoscută oficial abia în 1995.

Are dimensiunile unui căţel
Chausie este o pisică cu o blană superbă, aurie, argintie cu pete negre sau neagră şi are calităţi excepţionale de acrobat. Corpul său este robust, cu o lăţime a umerilor considerabilă şi cu picioarele foarte înalte, ca nişte arcuri. Este de două ori mai mare în lungime decât în înălţime şi se distanţează cu mult faţă de o rasă obişnuită, în ceea ce priveşte mărimea - circa 71 cm lungime şi în jur de 61 cm înălţime. Are urechi mari, foarte late la bază şi ascuţite la vârf şi o coadă lungă. Un exemplar adult cântăreşte în jur de 16 kg.

Plimbaţi-o zilnic în lesă!
Este o pisică neastâmpărată, foarte energică şi curioasă, de aceea este recomandată celor care petrec destul de mult timp în casă. Are un temperament afectuos, loial, inteligent şi seamănă şi la caracter cu un căţel. De altfel, crescătorii de Chausie obişnuiesc să le plimbe pe acestea zilnic în lesă. Pisicile din această rasă au nevoie de mult mai multă atenţie decât celelalte.

Îi place apa
Această pisică se înţelege bine cu alte animale de companie sau cu cei mici, însă trebuie învăţată din primele zile de viaţă ce are voie şi ce nu, deoarece, în timp, poate considera că toată casa sau jungla, după cum crede ea, i se cuvine.
Să nu vă mire dacă se dovedeşte că îi place apa, deoarece în zonele mlăştinoase de unde îşi are originea obişnuieşte să pescuiască în adâncuri.

Se fac eforturi pentru reproducerea rasei
În prezent, oamenii de ştiinţă încearcă să reproducă această rasă rară, hibrid, păstrându-i-se însă puritatea genetică pentru care este atât de căutată. Cea mai bună încrucişare, ale cărei rezultate se apropie cel mai mult de original, este între felina de junglă şi rasa abisiniană.