Main menu

header

de Daniela Purgaru

Sterilizarea este o procedură ce aduce foarte multe beneficii atât pentru sănătatea animalelor ce nu prezintă o valoare din punct de vedere genetic, pentru înmulţire, dar şi pentru noi, deoarece scăpăm de stresul provocat de comportamentul specific patrupedelor „în călduri”. Doctor Daniel Constantin Lescai, şef de clinică la Spitalul Veterinar Ilioara, din Capitală, vă spune ce trebuie să ştiţi despre perioada ulterioară intervenţiei.

Patrupedele trebuie supravegheate 24 de ore
După realizarea intervenţiei chirurgicale, de obicei, animalul este reţinut de medicul veterinar pentru supraveghere medicală cel puţin 24 de ore. „Acest lucru este realizat în vederea terapiei postanestezice, preîntâmpinarea unor efecte nedorite ale substanţelor anestezice şi observarea dispariţiei efectului acestora. Mulţi dintre proprietari greşesc refuzând asistenţa medicală şi supravegherea postoperatorie”, ne-a spus specialistul.

Colierul protector este important
Iată ce urmări poate avea sterilizarea:
- hipotermie şi hipoglicemie, mai des la animalele tinere sau cu greutate mică;
- dezorientarea şi confuzia postanestezică pot duce la pierderea echilibrului şi la rănire. Este indicată observarea îndeaproape a patrupedului;
- înecarea - după operaţie, animalele nu îşi pot controla bine înghiţirea şi se pot îneca. De aceea este interzisă administrarea imediat de lichide sau de mâncare. Hidratarea şi susţinerea organismului se realizează mai bine pe cale intravenoasă;
- locul operaţiei trebuie protejat de lins prin bandaje sterile şi/sau soluţii dezinfectante aplicate;
- animalul trebuie să poarte şi un coif/colier protector ce limitează accesul la locul operaţiei;
- după sterilizare este recomandat ca animalul să primească o dietă indicată de medicul veterinar, adaptată speciei, rasei, sexului, vârstei şi condiţiei fizice;
- în funcţie de cum se realizează cicatrizarea, firele de sutură se îndepărtează după zece zile la medicul veterinar.

Beneficii
Prin sterilizare, animalul pierde capacitatea de a se reproduce sau de a mai avea manifestări specifice perioadei de călduri. De asemenea, dacă o femelă este sterilizată, se reduc foarte mult riscurile unor probleme tumorale genitale şi de piometru. Masculii sterilizaţi nu vor mai avea probleme cu prostata sau cu agresivitatea specifică perioadei de împerechere.

Consultaţie gratuită

Dacă aveţi întrebări legate de diverse afecţiuni sau probleme de sănătate ale animalului dumneavoastră de companie vă puteţi adresa Spitalului Veterinar Ilioara, din Str. Ilioara nr. 16E, sector 5, număr de telefon 021/348.05.30. Se acordă o consultaţie gratuită cititorilor care se prezintă la această adresă cu animalul şi cu un exemplar al revistei.