Capitolul VI - Folosirea animalelor în scopuri ştiinţifice sau în alte scopuri experimentale
Art. 22
Animalele pot fi folosite pentru cercetare ştiinţifică, diagnosticarea de boli, producerea unor medicamente sau produse biologice, atunci când obiectivul activităţii nu poate fi atins prin alte metode ce nu implică folosirea animalelor. Capitolul VII - Sancţiuni
Art. 23
(1) Constituie contravenţie următoarele fapte:
a) nerespectarea dispoziţiilor art. 12;
b) nerespectarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1);
c) supunerea unui animal la rele tratamente;
d) nerespectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3);
e) supunerea unui animal la cruzimi.
(1’) Constituie infracţiuni următoarele fapte:
a) deţinerea şi comercializarea de animale sălbatice de persoane fizice şi juridice neautorizate, cu excepţia grădinilor zoologice;
b) folosirea animalelor pentru cerşetorie, în scopul obţinerii de foloase necuvenite;
c) faptele prevăzute la art. 6;
d) organizarea de lupte între animale sau cu animale;
e) folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea.
(2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează după cum urmează:
a) cele de la lit. a), cu amendă de la 800 lei la 1.000 lei;
b) cele de la lit. b)-e), cu amendă de la 1.000 lei la 1.500 lei.
(3) Infracţiunile prevăzute la alin. (1’) se sancţionează astfel:
a) cele de la lit. a), cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă penală de la 500 lei la 10.000 lei şi confiscarea animalelor;
b) cele de la lit. b), cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă penală de la 500 lei la 6.000 lei şi confiscarea animalelor;
c) cele de la lit. c), cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă penală de la 1.000 lei la 10.000 lei şi confiscarea animalelor;
d) cele de la lit. d), cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă penală de la 1.000 lei la 2.000 lei şi confiscarea animalelor;
e) cele de la lit. e), cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă penală de la 500 lei la 2.000 lei şi confiscarea animalelor. (va urma)