Main menu

header

de Daniela Purgaru

Ralph, un pinguin ghinionist, şi-a pierdut tot penajul din cauza unei afecţiuni ciudate, pe care zoologii nu au mai întâlnit-o până în prezent. Din acest motiv, viaţa micuţului era în pericol, deoarece se putea arde de la soare şi, în plus, nici nu mai putea înota. Oamenii de ştiinţă au găsit însă pentru el o soluţie inedită.

O soluţie salvatoare
Pinguinul din specia Humboldt, ce trăieşte la centrul de conservare „Marwell Wildlife”, din Marea Britanie, a fost izolat într-o cameră închisă, cu temperatură constantă, până când penajul avea să i se refacă. Din păcate însă, Ralph a devenit din ce în ce mai deprimat departe de prietenii lui. Până într-o zi când etologului Helen Jeffreys i-a venit ideea să-i confecţioneze lui Ralph un costum special de înot, realizat dintr-o textură asemănătoare celor de surf. Surprinzător, pinguinul s-a obişnuit foarte repede cu noul costum şi acum, în vreme ce noul penaj îi creşte la loc, se poate bucura din nou de înot în aer liber şi de compania celorlalţi pinguini.