de Daniela Purgaru
Pentru a se apăra sau pentru a-şi imobiliza prada, unele animale produc cele mai de temut otrăvuri din lume. Iată o listă cu cele mai periculoase dintre acestea.
Viespea de mare
Este o specie de meduză ce poate fi întâlnită în apele tropicale şi subtropicale ale Oceanelor Indian şi Pacific. Are doar 20 cm în diametru şi un corp transparent ca sticla. Oamenii de ştiinţă o pun în capul topului celor mai veninoase animale de pe Pământ, deoarece tentaculele sale sunt înzestrate cu peste 5.000 de celule veninoase, iar contactul acestora cu corpul uman este fatal. Când atinge pielea unui om, veninul ei ajunge în sânge imediat, iar acesta mai are de trăit doar între trei şi opt minute dacă nu primeşte în cel mai scurt timp ajutor medical calificat. Veninul ei este cardiotoxic şi neurotoxic, iar, anual, viespea de mare ucide mai mulţi oameni decât rechinii şi crocodilii la un loc!
Caracatiţa cu inele albastre
Această caracatiţă are mărimea unei mingi de golf şi corpul acoperit cu inele de culoare albastră. Pare drăguţă la prima vedere, dar otrava sa este destul de puternică pentru a ucide un om adult în câteva minute. Ba mai mult, poartă îndeajuns de multă otravă încât poate ataca 26 de oameni! Veninul său afectează în primul rând sistemul muscular şi apoi respirator. Trăieşte în Oceanul Pacific, din Japonia până în jurul coastei australiene.
Scorpionul de deşert
Contrar a ceea ce se crede, multe specii de scorpioni sunt relativ inofensive pentru oameni. Înţepătura lor produce, cel mult, durere locală, umflături şi roşeaţă. Totuşi, există o specie extrem de periculoasă - scorpionul de deşert - al cărei venin, odată intrat în organismul uman, produce durere foarte mare, comă, convulsii, paralizie şi apoi moarte. Această specie trăieşte în Africa de Nord şi în Orientul Mijlociu.
Păianjenul călător
I se mai spune păianjenul de banane şi este înscris în Cartea Recordurilor, în 2007, drept cel mai veninos din lume, fiind responsabil pentru cel mai mare număr de decese din cauza unui păianjen. Se spune că are cel mai agresiv venin din lumea arahnidelor - numai 0,006 mg pot ucide un şoarece. De asemenea, este o specie periculoasă, deoarece obişnuieşte să călătorească destul de mult în natură, ascunzându-se în case, printre haine, în maşini etc. Corpul său are între 17 mm şi 48 mm, însă picioarele pot ajunge la 15 cm! Habitatul său este în special în America de Sud, dar poate fi întâlnit şi în alte zone.
Broasca săgeată veninoasă
Îi vine numele de la faptul că indigenii amerindieni obişnuiau să îşi înmoaie vârful săgeţilor în veninul său. Otrava produsă de pielea acestei broscuţe colorate, de doar cinci centimetri, este una dintre cele mai puternice din lume. Practic, două miligrame sunt suficiente pentru a ucide un om sau orice alt mamifer, iar veninul unei singure broscuţe poate ucide zece oameni adulţi sau 20.000 de şoareci. Poate fi întâlnită în pădurile din America Centrală şi de Sud.
Melcul conic marmorat
Acest frumos melc se află şi el în topul cu animalele cele mai veninoase din lume deoarece o picătură din veninul său poate omorî peste 20 de persoane. Înţepătura sa duce la durere intensă, umflături, furnicături, paralizii şi stop cardiorespirator. Nu există antivenin. Vestea bună este însă că foarte puţini oameni au fost afectaţi până acum. Trăieşte în apele sărate, călduţe.
Şarpele Inland Taipan
Această reptilă este considerată cel mai veninos şarpe de pe Pământ. O singură muşcătură a acestuia conţine îndeajuns venin pentru a omorî o sută de oameni adulţi sau 250.000 de şerpi. De altfel, veninul său este de 200-400 de ori mai puternic decât al unui şarpe cobră. În cazul oamenilor, moartea survine în 45 de minute. Din fericire, această reptilă, ce trăieşte în Australia, este extrem de fricoasă şi se întâmplă foarte rar astfel de accidente.
Peştele piatră
Acest prădător tot din lumea marină, ce poate căpăta aspectul unei pietre sau al unui coral, dotat cu 13 spini, este cel mai veninos peşte din lume. Veninul său produce atâta durere, încât victima îşi doreşte efectiv ca membrul afectat să îi fie amputat. Această durere insuportabilă este acompaniată de şocuri, paralizie şi de moartea ţesutului afectat. Dacă persoana respectivă nu primeşte îngrijiri imediate, poate muri în câteva ore. Peştele piatră trăieşte în apele de deasupra Tropicului Capricornului şi este întâlnit, de multe ori, în apele adânci ale Oceanelor Pacific şi Indian, de la Marea Roşie la Marea Barieră de Corali.