Main menu

header

de Daniela Purgaru

Marea Bellingshausen, din vestul Antarcticii, ascunde o lume submarină de o diversitate neaşteptată. Speciile au fost descoperite în cadrul programului British Antarctic Survey (BAS).

Mii de specii de animale (stele de mare, meduze, scoici, crustacee, caracatiţe şi peşti) populează apele oceanului din jurul continentului sudic. Specialiştii care lucrează la Staţiunea de Cercetări Rothera, din Antarctica, au fost surprinşi să constate că acestea trăiesc bine mersi în apele reci, iar biodiversitatea de aici este comparabilă cu cea a recifelor de corali.

Ameninţate de încălzirea globală
Din păcate, aceste specii sunt foarte sensibile la schimbările de temperatură şi sunt vulnerabile la modificările ce au avut loc în ultimii ani, din cauza încălzirii globale. Topirea calotei de gheaţă antarctice afectează ecosistemele marine, iar cercetările asupra biodiversităţii din apele acestui continent îi ajută pe specialişti să identifice schimbările survenite şi să evalueze impactul lor.