Main menu

header

de Daniela Purgaru

Pentru a fi sănătos, câinele trebuie dus periodic la veterinar, iar una dintre operaţiunile care se execută cu regularitate este vidarea glandelor perianale. Doctor Lescai Constantin Daniel, şef de clinică la Spitalul Veterinar „Ilioara”, din Capitală, ne-a spus ce sunt acestea şi la ce interval trebuie curăţate.

Se toaletează periodic
Glandele perianale sunt situate în regiunea anusului şi au atât rolul lubrefierii acestuia în momentul defecării, cât şi identificării între căţei, ele funcţionând ca o amprentă olfactivă. „Acestea se golesc de obicei în momentul defecării. În cazul câinilor de casă, alimentaţia specială, lipsa unor episoade constante de constipaţie şi defecarea la ore fixe au făcut ca secreţiile acestor glande să se acumuleze nepermis de mult. De aceea, trebuie toaletate periodic”, ne-a spus medicul veterinar.

Pot apărea complicaţii
În cazul în care nu se execută această operaţiune, locul se poate infecta, apărând abcese dureroase sau iritaţii. Recunoaşteţi astfel de neplăceri resimţite de câine în momentul în care acesta se „scarpină” cu fundul de sol. O altă complicaţie este ruperea acestor glande sau apariţia unor tumori care pot fi îndepărtate chirurgical.

Se curăţă o dată pe lună
„Nu există o perioadă exactă la care se face vidarea glandelor, dar este recomandat ca, măcar o dată pe lună, acestea să fie curăţate profesional”, a completat specialistul.

Consultaţie gratuită

Dacă aveţi întrebări legate de diverse afecţiuni sau probleme de sănătate ale animalului dumneavoastră de companie vă puteţi adresa Spitalului Veterinar Ilioara, din Str. Ilioara nr. 16E, sector 5, număr de telefon 021/348.05.30. Se acordă o consultaţie gratuită cititorilor care se prezintă la această adresă cu animalul şi cu un exemplar al revistei.