Pe mine mă cheamă Merişor, iar prietenii mă alintă Meri. Am opt săptămâni şi m-a găsit un nene pe stradă. I s-a făcut milă de mine şi, pentru că nu m-a putut ţine la el, m-a dus la un cabinet veterinar. Aici am cunoscut mulţi căţei ca mine şi toată ziua alerg şi mă joc printre sacii cu mâncare. Mi s-a făcut deparazitare internă şi externă, vaccin şi am primit şi un carnet de sănătate. Aşa că acum sunt un căţel cu acte în regulă. Singura mea problemă este că îmi caut o căsuţă. Îmi doresc mult să am o familie a mea, pe care să o apăr şi care să mă iubească...
Dacă mă vreţi şi puteţi să aveţi grijă de mine, sunaţi-mă la cabinetul SOS Vet, telefon 021/330.91.76 şi luaţi-mă acasă.