de Daniela Purgaru
Pisica Sokoke a aparţinut, pe vremuri, în exclusivitate, tribului Giriama din Kenia, Africa. Iniţial se numea „Khadzonzo” (se traduce în limba nativilor „seamănă cu o coajă de copac”). Denumirea este explicabilă, blana acestei feline având o textură aparte.
Descoperită în pădurile keniene
Această rasă a fost descoperită în pădurile keniene, în 1978, de Jeni Slater, care s-a îndrăgostit de aceste feline şi a început să le reproducă. Mai târziu, o prietenă a ei, Gloria Moeldrop, a luat acasă, în Danemarca, două exemplare şi a continuat să importe mai multe pisici prin Jeni, pentru a „întări” moştenirea lor genetică. A început apoi să prezinte noua rasă la expoziţii, iar în 1993, aceasta a fost recunoscută oficial, sub denumirea de Sokoke.
Apariţia noii rase a stârnit multe controverse în legătură cu provenienţa ei, unii crescători susţinând că este de fapt o pisică pur sălbatică. Cercetările bazate pe testările ADN-ului au arătat însă că are gene atât ale felinelor domestice din Asia, cât şi origini arabe. Aşadar, provine din exemplare ce s-au sălbăticit şi nu din pisici sălbatice ce au fost domesticite.
Nu tolerează temperaturile scăzute
Corpul acestei feline este elegant, subţire, iar coada şi picioarele sunt lungi. Ochii pot avea culoarea chihlimbarului, dar sunt întâlnite şi inflexiunile verzui. Părul este scurt şi aspru, aproape lipsit de puf, dovadă a regiunii de provenienţă. Din această cauză, rasa nu tolerează temperaturile scăzute.
Modelul neobişnuit al blănii a fost denumit „african tabby”, pentru a fi deosebit de alte tipare cu care crescătorii de pisici de rasă erau obişnuiţi.
Din punct de vedere al temperamentului este o pisică foarte activă, ce adoră să se caţere aproape peste tot. Se ataşază foarte mult de proprietari, dar şi de alte animale din casă. Speranţa de viaţă este în jur de 15 ani.