Main menu

header

de Daniela Purgaru

Printre pericolele pe care le „ascunde” vara, pe lângă omniprezentele boli parazitare, se numără şi atât de enervantele ariste. Doctor Daniel Lescai, şef de clinică la Spitalul Veterinar Salvavet - Ilioara, vă spune ce sunt acestea şi ce rău pot cauza animalelor.

Aristele reprezintă acele părţi înspicate ale unor ierburi care, atunci când se usucă, se desprind de corpul plantei şi devin dure şi penetrante. Ele se „agaţă” cu uşurinţă în blana câinilor aflaţi la plimbare şi înţeapă pielea interdigitală sau pot ajunge chiar în urechi sau în nas. „Atunci când ajung în urechi, ele determină o otită iritativă severă, iar animalul scutură violent din cap, are o ureche dureroasă şi o permanentă nelinişte. Dacă aristele sunt inspirate, ele duc la iritaţii respiratorii severe, strănut repetat, respiraţie greoaie şi chiar hemoragii nazale. Atunci când pătrund în piele pot rămâne mult timp nedetectate şi se infectează sau avansează, iar în locul unde se opresc pot determina durere şi o reacţie inflamatorie puternică, exprimată prin eliminare de puroi sau tumefacţie locală”, ne-a spus medicul veterinar.

În aceste cazuri este necesară îndepărtarea aristei, chiar pe cale chirurgicală. Dacă apare şi o infecţie se urmează apoi un tratament cu antibiotice.
Pentru a preveni astfel de neplăceri este indicat ca, după o plimbare prin iarbă, animalul să fie periat. Totodată, inspectaţi-i tălpile, urechile şi nasul.

Consultaţie gratuită

Dacă aveţi întrebări legate de diverse afecţiuni sau probleme de sănătate ale animalului dumneavoastră de companie vă puteţi adresa Spitalului Veterinar Ilioara, din Str. Ilioara nr. 16E, sector 5, număr de telefon 021/348.05.30. Se acordă o consultaţie gratuită cititorilor care se prezintă la această adresă cu animalul şi cu un exemplar al revistei.