de Dana Purgaru
O vacă din specia „Holstein Friesian” a reuşit să aducă pe lume, fără asistenţă, tripleţi din rase diferite. Şansele ca un astfel de fenomen să se întâmple este de una la 100.000, după calculele experţilor.
Evenimentul s-a petrecut în doar trei ore
În urmă cu câteva săptămâni, vaca Coco, de la o fermă din Somerset, Marea Britanie, a dat viaţă unui viţel din rasa Belgian Blue Cross. Fermierul, Anthony Gothard, i-a lăsat pe cei doi să se cunoască, şi şi-a făcut de lucru prin gospodărie. Când s-a întors însă, a văzut că mai apăruse şi o viţică din aceeaşi rasă. Bărbatul s-a bucurat mult de o aşa minune şi, după puţin timp, a plecat din nou. Când a revenit a rămas mut de uimire - vaca lui mai născuse un viţel, dar dintr-o altă rasă, Charolais Cross. Practic, în trei ore, Coco a adus pe lume trei pui, lucru de care s-au mirat trei generaţii de fermieri, Anthony Gothard, tatăl şi bunicul său, niciunuia nevenindu-i să creadă minunăţia. Potrivit proprietarului, vaca a fost inseminată folosindu-se materie primă de la mai mulţi tauri, tehnică frecvent folosită.
Fiecare viţel cântăreşte între 40 şi 50 de kilograme şi în doar un an vor fi la fel de mari ca mama lor.