de Dana Purgaru
Una dintre cele mai des întâlnite rase în filme este Jack Russell. Considerat un câine foarte expresiv, cu un caracter jucăuş, dar mai ales uşor de dresat, acesta a cucerit inimile a milioane de iubitori ai necuvântătoarelor şi a început să fie tot mai des întâlnit şi la noi. Atenţie, însă! Nu oricine poate deţine un asemenea căţel.
Vedetă în multe filme, dar şi în viaţa de zi cu zi
Originar din Anglia, acest căţel, care nu depăşeşte 30 de centimetri în înălţime şi şase kilograme, poate fi considerat „argint viu”, dar şi un patruped cu o inimă de aur. De altfel, pentru aceste caracteristici stau mărturie „vedetele” acestei rase, precum Eddie din serialul „Frasier”, Milo din „Masca” (cu Jim Carrey), Bear din „Valul ucigaş” (cu Gene Hackman) sau Wishbone din serialul cu acelaşi nume difuzat între anii 1995 şi 2001. Tot Jack Russell a fost şi Bothy, care, în 1982, a devenit primul câine ce a ajuns atât la Polul Nord, cât şi la Polul Sud, împreună cu exploratorii Ranulph şi Ginny Fiennes. Există şi o statuie a unui exemplar al acestei rase, în Manaia, Noua Zeelendă. Aceasta îl înfăţişează pe George, care, în 2007, a salvat cinci copii de atacul a doi Pitbulli scăpaţi. Deşi aflat în inferioritate evidentă, el a reuşit să reţină atacatorii cât timp copiii au fugit. George a murit atunci sfâşiat şi a primit, postum, mai multe medalii.
Desăvârşit pentru vânătoare
Numele rasei vine de la fondatorul ei, reverendul John Russell, care a crescut aceşti Terrieri în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Pasionat de vânătoare, el şi-a dorit un câine desăvârşit pentru această activitate. Până la urmă a ales un mix între un Fox Terrier cu blana sârmoasă şi Terrierul englez, de care a fost foarte mulţumit. De altfel, fotografia primului său exemplar, numit Trump, este şi astăzi agăţată pe peretele Castelului Sandrigham, din Anglia, şi este în proprietatea Reginei. Pe lângă vânătoare, aceşti câini erau buni pentru a prinde şoarecii şi şobolanii din fânul cailor. După Al Doilea Război Mondial, rasa a devenit din ce în ce mai cunoscută în Europa, mai ales în cadrul vânătorilor şi călăreţilor. La 22 ianuarie 1990 a fost recunoscută oficial.
Pete pe 30% din corp
Acest câine are talia mică spre medie, este puternic, musculos şi rezistent. Are capul plat, turtit între urechi, stopul bine conturat, botul de aceeaşi lungime cu craniul, iar nasul este negru. Ochii sunt medii, migdalaţi şi de culoare închisă. Urechile sunt medii, triunghiulare şi pliate, cu vârful în faţă. Coada este scurtă, purtată puţin ridicat. Blana este scurtă, deasă, groasă şi poate fi moale sau aspră. Culoarea este predominant albă, cu pete cafenii, galbene, negre sau tricolore, mai des întâlnite pe cap şi la baza cozii. Acestea nu trebuie să depăşească 30% din suprafaţa corpului.
Are nevoie de mişcare
Este un câine foarte inteligent, extrem de activ, din cale afară de curajos, curios, vigilent şi abil. Deseori este neastâmpărat şi nu stă locului, fiind mereu în căutare de activitate. Este foarte devotat familiei, iubeşte copiii (în special pe cei peste 10 ani) şi e un bun paznic, lătrând dacă cineva se apropie de proprietate. Este recomandat numai celor care îi pot suporta temperamentul extrem de vioi şi care îi pot oferi cât mai multe ore de mişcare în aer liber şi socializare zilnic. Nu puţine sunt cazurile în care proprietarii au abandonat aceşti câini pentru că nu ştiau că au un asemenea nivel de energie. Pentru a evita un moment neplăcut, este indicat să vă documentaţi foarte bine în prealabil. Însă, în cazul în care vă doriţi un patruped cu care să nu vă plictisiţi niciodată, atunci Jack Russell este alegerea perfectă. Când îl scoateţi afară, cel mai mult îi place să aducă mingea, băţul sau discul, dar şi să sape şi, dacă îl duceţi să alerge în fiecare zi, veţi găsi în el cel mai bun prieten.
Poate trăi şi 21 de ani
Este indicat dresajul de la câteva luni, pentru a învăţa comenzi de bază, care, cu siguranţă, vor fi foarte folositoare mai târziu pentru a-l stăpâni mai uşor. Învaţă foarte repede şi îi place să ia lecţiile în joacă. Ca să îl controlaţi mai uşor trebuie să fiţi fermi şi totodată blânzi cu el. Dacă îi îngăduiţi prea multe, vă va domina în scurt timp.
Blana se periază des în perioada de năpârlire şi se trimează ocazional, după caz. Nu necesită o spălare prea frecventă. Jack Russell are o stare de sănătate bună, fiind rezistent dacă este îngrijit cum trebuie şi poate trăi chiar şi 21 de ani.