de Dana Purgaru
Artrita şi artroza sunt două afecţiuni care, până nu demult, erau delimitate una de alta, însă, recent, s-a descoperit că sunt „rude” foarte apropiate. Doctor Daniel Lescai, şef de clinică la Spitalul Veterinar Salvavet-Ilioara, vă spune care sunt simptomele pe care le aduc şi cum pot fi preîntâmpinate.
Sunt afectate animalele trecute de un an
Artrita reprezintă o inflamaţie localizată la nivelul articulaţiei, iar artroza surprinde, mai degrabă, un proces degenerativ. „În medicina veterinară actuală, patologia surprinde un complex numit boală degenerativă articulară, ce afectează câinii trecuţi de un an. Este numită astfel pentru că iniţializarea procesului distructiv nu este de natură inflamatorie, dar evoluţia lui cuprinde şi o astfel de fază”, ne-a spus medicul veterinar.
Se distrug celulele articulaţiilor
Dar ce se întâmplă de fapt cu articulaţiile? „O simplă leziune traumatică minoră poate determina distrugerea unor celule specifice articulaţiilor, condroicitele. Acestea eliberează în jurul lor enzime ce vor determina distrugerea în continuare a altor celule. Ca urmare a afectării metabolismului, producţia de substanţe chimice complexe esenţiale articulaţiilor (proteoglicani) este perturbată, rezultând structuri proteice anormale sau distruse parţial. Din acest moment, afecţiunea trece în stadiul inflamator. Cu timpul, cartilajul articular devine mai puţin flexibil, se fisurează, se subţiază şi poate chiar să dispară”, a explicat specialistul.
Refuză să mai facă efort
Câinele resimte dureri la deplasare, refuză să facă efort, să urce scările şi reacţionează la palparea articulaţiilor. Diagnosticul se realizează mai ales cu ajutorul radiografiilor şi al RMN-ului, uneori fiind bună chiar şi ecografia osteoarticulară. La diagnosticare se iau în calcul şi cauzele infecţioase.
Tratamentul se realizează prin dietă veterinară special concepută împotriva obezităţii, medicaţie de tip antiinflamatorie şi suplimente alimentare cu acizi graşi esenţiali, condroitină şi vitamina C. De asemenea, poate da roade şi fizioterapia.
Consultaţie gratuită
Dacă aveţi întrebări legate de diverse afecţiuni sau probleme de sănătate ale animalului dumneavoastră de companie vă puteţi adresa Spitalului Veterinar Ilioara, din Str. Ilioara nr. 16E, sector 5, număr de telefon 021/348.05.30. Se acordă o consultaţie gratuită cititorilor care se prezintă la această adresă cu animalul şi cu un exemplar al revistei.