de Ana Trifan
A devenit personaj de film şi de carte, iar cabana din Pasul elveţian Saint Bernard îi păstrează încă portretul pictat. Îl chema Barry, iar curajul şi dăruirea sa în activitatea de salvator l-au făcut să fie unul dintre cei mai cunoscuţi câini din rasa Saint Bernard.
Îi găsea pe cei prinşi de avalanşă
Barry a trăit între 1800 şi 1814, la Mănăstirea Sfântul Bernard cel Mare, aflată într-o zonă muntoasă, de la graniţa dintre Italia şi Elveţia. Călugării l-au antrenat pentru a-i recupera pe cei care se rătăceau în Munţii Alpi sau erau prinşi de îngheţ ori de avalanşe. Şi-a câştigat faima în întreaga lume după ce în contul său au fost trecute cel puţin 40 de vieţi salvate. Probabil au fost mult mai multe, însă cum salvarea oamenilor prinşi de zăpezi era una dintre activităţile zilnice ale călugărilor, e greu de crezut că aceştia mai aveau timp să facă şi contabilitatea acţiunilor în care a fost implicat Barry.
Câinii din rasa Saint Bernard au un acut simţ al mirosului şi pot adulmeca de departe oameni îngropaţi adânc în zăpadă. Când îl găseau pe călătorul rătăcit în Alpi şi prins sub gheaţă, se aşezau deasupra lui şi începeau să-i lingă faţa, pentru a-l încălzi şi a-l trezi. În acelaşi timp, lătrau foarte tare, pentru a se face auziţi de călugării care veneau cu targa şi cu pături. Cel salvat era apoi dus la mănăstire, unde preoţii aveau grijă să-l pună pe picioare cu ceai fierbinte şi mâncare.
Cea mai periculoasă operaţiune
Una dintre cele mai periculoase acţiuni de salvare la care a participat Barry este cea a unui băiat pe care o avalanşă din Alpi l-a îngropat adânc în zăpadă şi l-a aruncat într-o zonă deosebit de abruptă, pe un prag de gheaţă. Era imposibil, pentru un om, să ajungă la el, însă Barry, cu curajul său specific, s-a târât centimetru cu centimetru, până s-a apropiat de copil. Aşa cum fusese învăţat, câinele a început să lingă faţa băiatului, însă ce folos, când ninsoarea era atât de puternică, iar zona în care fusese aruncat copilul atât de abruptă? Niciun călugăr nu putea urca până la ei, aşa că Barry trebuia să se descurce singur. Trezit de câinele care îi lingea faţa, băiatul şi-a înfăşurat mâinile în jurul gâtului puternic al animalului. Câinele a început să-l tragă cu grijă, şi încet-încet a dus astfel copilul într-o zonă în care puteau interveni călugării.
Expus la Berna
Pe placa memorială şi pe statuia din celebrul Cimitir al Câinilor, de lângă Paris, stă scris: „Barry a salvat vieţile a 40 de persoane. A murit în timp ce încerca să o salveze pe a 41-a”. Francezii susţin că el a fost ucis în 1814, de un deţinut evadat, care a crezut că Saint Bernardul este un lup. Varianta aceasta este însă contrazisă de Muzeul de Istorie Naturală din Berna. Potrivit acestuia, Barry a fost retras de la operaţiunile de salvare în 1812 şi a fost adus de un călugăr la Berna. Când a murit, din cauze naturale, în 1814, el a fost împăiat de un taxidermist, iar corpul a fost expus la Muzeul de Istorie Naturală din Berna începând din 1815. A fost restaurat în 1923. O nouă pictură care-l reprezenta pe Barry a fost afişată la intrarea în muzeu în 1998. Un tablou cu Barry, pictat de când acesta era în viaţă există încă la cabana din Pasul Saint Bernard, iar cei de acolo au în permanenţă un câine din această rasă, pe care-l botează Barry. Niciunul dintre urmaşi nu s-a arătat însă la fel de viteaz ca şi celebrul salvator.
Strămoşii Saint Bernardului au o istorie comună cu rasa Sennenhunds, numiţi şi câinii elveţieni de munte sau câinii ciobăneşti elveţieni. Aceştia erau folosiţi pentru paza vitelor, ca şi câini de vânătoare, sau pentru operaţiuni de salvare. Se spune că sunt descendenţii câinilor moloşi aduşi de romani în Alpi, iar Saint Bernardul de azi este recunoscut ca făcând parte din rasa moloşilor. Cele mai vechi înregistrări scrise despre rasă provin de la călugării de la cabana din Pasul Saint Bernard (în preajma anului 1707). Pe atunci, acest câine arăta foarte diferit faţă de cel de astăzi, deoarece avalanşele au omorât multe dintre exemplarele folosite pentru împerecheri între anii 1816 şi 1818. Într-o încercare de a asigura perpetuarea rasei, exemplarele supravieţuitoare de Saint Bernard au fost încrucişate cu rasa Newfoundlands (Terranova) şi au pierdut multe dintre calităţile care-i făceau buni salvatori. Unul dintre motive ar fi blana mai lungă pe care au moştenit-o din încrucişare, ceea ce-i îngreunează mult şi-i face să îngheţe. Rasa nu a fost crescută la scară largă până la mijlocul secolului al XIX-lea, cu excepţia zonelor unde aceşti câini erau utilizaţi pentru recuperare şi salvare montană. Au fost numiţi şi „Saint Dogs” („câinii sfinţi”), „Noble Steeds” („armăsarii nobili”), „Alpenmastiff” („buldogul din Alpi”) sau „Barry Dogs” („câinii Barry”).
- Fundaţia Barry du Grand Saint Bernard, fondată în 2004, a fost numită după eroul canin din Alpii elveţieni.
- În 1977, Walt Disney a făcut un film intitulat „Barry la Saint Bernard“.
- Numele de „Saint Bernard” („Sfântul Bernard”) provine de la o trecătoare din Alpii vestici, ce face legătura între Elveţia şi Italia, botezată în amintirea călugărului Bernard de Menthon, care a trăit în secolul al XI-lea şi a pus bazele staţiunii elveţiene.