Main menu

header

02-03-1de Ana Trifan

Cântăreţul britanic Robbie Williams a făcut naveta timp de şase luni, pentru că nu putea sta despărţit de patrupedele sale, iar la nunta sa, căţeii au fost gătiţi cu flori şi au avut rol de „domnişoare de onoare”.

Are opt exemplare
Artistul îşi iubeşte atât de mult căţeii, încât nu s-a putut despărţi de ei nici la nuntă, iar când a fost nevoit să-i lase la Los Angeles, ca să plece în Marea Britanie, a cheltuit mii de euro pe drumurile cu avionul, numai ca să-i poată vedea. Robbie este, cu siguranţă, un pasionat al câinilor şi nu e de mirare că a adunat în jurul său cel puţin opt astfel de patrupede. Spunem „cel puţin”, pentru că în „menajeria” fostului component al trupei Take That apare destul de des câte un nou căţel, aşa că pare imposibil şi pentru cei mai înverşunaţi paparazzi să le ţină numărul.

Rudy, Sid, Duke, Abba, Maggie, Baby, Walle şi Missy
Dar să-i cunoaştem pe căţeii de care Robbie William nu se poate despărţi: Rudy este un Ciobănesc German căruia, dacă este să ne luăm după fotografiile publicate în presă, îi place să se scalde în piscină alături de stăpânul său. A fost botezat după cântecul „A message to you, Rudy”. Sid este un Husky, cu care Robbie Williams poate fi văzut deseori la plimbare. A fost numit după Sid Vicious, de la formaţia Sex Pistols. Duke (Ducele) este un Bull Mastiff la fel de impozant cum spune numele.
Abba este „ursuleţul” familiei - o căţeluşă din rasa Chow Chow. Maggie este o femelă de Bichon, Baby e un câine din rasa Jack Russel, Walle e un mic Shi Tzu, iar Missy - o căţeluşă din rasa Rottweiller, care a apărut în mai multe pictoriale ale artistului. Pe lângă aceştia, Robbie a mai fost văzut la plimbare cu un Pechinez. Sammy, alt patruped al solistului, o corcitură de Labrador cu Pitt Bull, a murit în urmă cu doi ani.

A dat 4.600 de euro ca să-i vadă în carantină
Anul trecut, artistul s-a întors pentru o vreme în Marea Britanie şi a cumpărat, la Wiltshire, o reşedinţă în valoare de 7 milioane de lire sterline. Însă patrupedele artistului nu s-au putut bucura prea repede de noua casă. Şi asta pentru că, potrivit legilor britanice, căţeii trebuiau să stea timp de şase luni în carantină, pentru a li se face o serie de vaccinuri, astfel încât să fie admişi în Regatul Unit. Aşa că Robbie a plătit lunar aproximativ 4.600 de euro şi a făcut navete de câte 11 ore între Londra şi Los Angeles, pentru a-şi vizita animăluţele. „Şi cei mici, şi cei mari au fost nevoiţi să facă injecţii şi au aşteptat şase luni până au fost consideraţi apţi pentru a ne însoţi în Marea Britanie. E o lege stupidă, dar nu ai ce să faci”, a scris artistul pe blogul său.

I-a făcut „domnişoare de onoare”
Că Robbie William nu poate sta departe de căţeii săi s-a văzut şi anul acesta, la nunta artistului. Astfel, „domnişoare de onoare” ale miresei au fost chiar patrupedele, cu mic cu mare. „Iniţial, m-am gândit să le pun la fiecare câte un papion, dar apoi am hotărât să poarte un guler din flori”, a mărturisit Ayda Field, mireasa.

Un eveniment discret

Robbie Williams (36 de ani) şi iubita sa, Ayda Field (32 de ani), o americancă de origine turcă, s-au căsătorit anul acesta, în luna august, la reşedinţa din Los Angeles a artistului. Iniţial, plănuiseră ca ceremonia să aibă loc pe Insula Catalina, din Oceanul Pacific, dar apoi s-au răzgândit, de teama uraganelor. La nuntă au participat doar 50 de persoane, rude şi prieteni apropiaţi ai celor doi. Singurul lucru tradiţional pe care l-au făcut mirii au fost jurămintele, pentru că petrecerea burlacilor a ieşit din scenariu, la fel ca şi existenţa unui cavaler de onoare.

Este mândria britanicilor

Robert Peter Williams, cunoscut publicului sub numele Robbie Williams, s-a născut în urmă cu 36 de ani, în localitatea engleză Stoke-on-Trent. Numele său a devenit cunoscut o dată cu formaţia Take That, din care a făcut parte. În cariera sa solo, de după destrămarea trupei, solistul a reuşit să vândă mai multe albume chiar decât Take That. A fost declarat cel mai bun artist al anilor ‘90 în Marea Britanie.