de Dana Purgaru

Între multitudinea de articole referitoare la nenumărate indicaţii pentru crescătorii de câini merită strecurate câteva lucruri la care, să recunoaştem, ne gândim foarte puţin, poate chiar deloc. Ei bine, da, şi câinii şi-ar dori ca noi să fim dresaţi, astfel încât să le citim gândurile. Dar oare care sunt aceste nemulţumiri ale lor?

Iată câteva dintre lucrurile pe care câinele nu le înţelege şi nu le agrează:
- De ce oare oamenii lasă mereu jos capacul de la toaletă, iar atunci când îl uită sus şi eu beau din vas mă ceartă? Pur şi simplu ei nu pricep că una dintre cele mai mari bucurii ale căţeilor este să bea apa din vasul de toaletă, pentru că ea este întotdeauna rece, proaspătă şi are un gust mai bun acolo;
- Nu împart cu mine „prada” ca într-o adevărată haită. Adică o jumătate sau chiar mai mult din friptură;
- De prea multe ori stăpânul meu se uită lung la mine că nu înţelege ce vreau, deşi îi spun atât de clar. E cumva tâmpit?;
- Nu pricepe că nu am nevoie să fac baie. Muncesc atât de mult ca să capăt un miros de câine adevărat şi, când în sfârşit acesta atinge perfecţiunea, mă bagă în cadă şi mă parfumează;
- Îmi ordonă să îmi fac nevoile mai repede. Sub nicio formă oamenii nu vor să priceapă că este o adevărată artă aici, că nu îţi poţi face nevoile oriunde, ci locul trebuie să fie ales cu mare măiestrie;
- Mă lasă singur exact când îmi doresc atenţie, afecţiune şi joacă. Îmi aruncă o jucărie şi o tuleşte din casă, sperând că îmi voi face de lucru cu ea opt-zece ore până când se întoarce. Pe cine crede că păcăleşte?;
- Nu mă lasă să alerg după pisici. Îmi pun în faţă acest zid de sticlă sau ce-o fi ăsta şi mă lasă să le văd, dar nu pot ajunge la ele. Şi afară ţipă la mine când ochesc vreuna şi trag de lesă. Dar ce le fac? Doar le smotocesc puţin. Bine, puţin mai mult... Doar sunt câine, nu?;
- Nu mă lasă să mă iau de poştaş. Adică stau toată ziua la uşă să îl aştept, fac tot felul de strategii, şi când el vine, stăpânul mă închide în altă parte sau mă ţine de zgardă. Foarte supărător. Curajul meu nu este deloc apreciat;
- Îmi taie unghiile. Petrec atâta vreme uitându-mă la ele cum cresc, le dau forma pe care o vreau săpând în grădină, şi apoi vine cu o chestie odioasă şi mi le retează;
- Stăpânul meu nu îmi înţelege gelozia atunci când se bucură jucându-se cu alţi căţei. Chiar nu are sentimente?;
- Se aşteaptă să îi aduc înapoi băţul, mingea şi alte alea. Dar de ce le aruncă? Păi ce sunt eu? Am şi eu demnitatea mea;
- El are voie în pat şi eu nu. Atunci nu mai sunt companionul său? Eu de ce să dorm pe jos? Ia să doarmă el pe preş şi eu în pat. O să îi placă?;
- Nu înţeleg de ce nu mă lasă să mă iubesc cu cine îmi place şi mă duce la parteneri „cu pedigree”. Eu nu ştiu ce e ăla, ştiu doar că îmi plac mai mult maidanezii;
- Mă duce din când în când la veterinar. Cu ce am păcătuit? Degeaba strig şi încerc să fug, stăpânul câştigă mereu. Hei! Lasă-mi urechile în pace! Nu-mi face injecţie! Ce ai cu dinţii mei? Şi ce cauţi acolo în spate?;
- Se laudă la prietenii săi că dau noroc, stau în două lăbuţe, că mă rostogolesc... E penibil! Chiar nu înţelege nimeni că nu o fac de bunăvoie? Muncesc mult pentru mâncărica aia bună.