Main menu

header

de Dana Purgaru

Piometrul reprezintă una dintre principalele pericole cu care se confruntă căţelele sau pisicile adulte, care poate duce chiar la decesul animalului. Doctor Daniel Lescai, şef de clinică la Spitalul Veterinar „Salvavet-Ilioara”, vă oferă mai multe informaţii despre această afecţiune.

Uneori, simptomele sunt uşor de observat
Piometrul este o afecţiune uterină, de natură chirurgicală, caracterizată de prezenţa în uter a unei secreţii anormale, purulente. Apare, de obicei, într-o perioadă cuprinsă între câteva zile şi 60 de zile după trecerea căldurilor şi este cauza principală de deces la femelele ce suferă de probleme chirurgicale. „Piometrul sau hiperplazia glanulo-chistică endometrială se produce ca urmare a unor dereglări ale mecanismelor hormonale şi răspunsului secretor la nivel uterin, cumulate cu prezenţa unor germeni patogeni, dar şi în urma unor monte nereuşite. Astfel, în perioada imediat următoare estrului, organismul intră în perioada progesteronică, în care hormonul progesteron determină o intensificare a secreţiei uterine. Acumulată în exces la nivel uterin transformă uterul într-o rezervă purulentă, ce se poate evacua chiar intraabdominal, provocând astfel o peritonită acută. În anumite condiţii, de cervix tunelizat, adică păstrarea deschisă a comunicării între uter şi mediul extern, această secreţie se poate exprima şi la nivel vulvar, lucru uşor de observat atât de proprietar, cât şi de medic”.

Se tratează chirurgical
Din păcate însă, în multe situaţii, cervixul este închis, secreţia purulentă se acumulează fără a se observa la exterior, iar diagnosticul este pus, în general, târziu. Totuşi, femela afectată poate să prezinte febră, sete exagerată şi urinare în exces.
Dacă este lăsată netratată, această afecţiune duce la deprecierea gravă a stării de sănătate şi, în final, la deces.
Tratamentul e de natură chirurgicală, în exclusivitate, realizându-se ovaro-histerectomia de urgenţă. Încercările de tratare nonchirurgicală, doar pe cale medicamentoasă, pot avea succes în mică măsură, însă, la următorul ciclu de călduri, problemele se pot repeta, riscurile fiind foarte mari.
Pentru a preveni această problemă gravă, femela trebuie sterilizată, eliminându-se astfel riscul de piometru, diminuându-se considerabil posibilitatea apariţiei tumorilor mamare şi a altor afecţiuni cu origine genitală.
În cazul în care nu doriţi să castraţi femela deoarece are valoare genetică şi doriţi să facă pui, este recomandat să mergeţi cu ea la veterinar la maximum două săptămâni după fiecare ciclu de călduri, pentru a fi examinată ecografic.

Consultaţie gratuită

Dacă aveţi întrebări legate de diverse afecţiuni sau probleme de sănătate ale animalului dumneavoastră de companie vă puteţi adresa Spitalului Veterinar Ilioara, din Str. Ilioara nr. 16E, sector 5, număr de telefon 021/348.05.30. Se acordă o consultaţie gratuită cititorilor care se prezintă la această adresă cu animalul şi cu un exemplar al revistei.