de Cătălina Tăgârţă

Cu siguranţă, puţini dintre dumneavoastră ştiu că frumoasa cântăreaţă Anca Ţurcaşiu îşi dorea să se facă medic veterinar în copilărie. Visul vedetei era bazat pe un motiv întemeiat: iubeşte foarte mult animalele. Chiar dacă nu a devenit doctor pentru necuvântătoare, artista a fost tot timpul înconjurată de acestea, iar în prezent are un căţeluş din rasa Bichon havanez, pe nume Şuşu.

„Căţeluşul Şuşu a fost un dar pentru fiul meu”
- De când aveţi căţeluşul şi cum a ajuns la dumneavoastră?
- Îl am de patru ani. A fost un dar pentru fiul meu, Radu, cu ocazia unei întoarceri de la bunicii din America, unde fusese în vacanţă. Şuşu e un Bichon havanez, pe care l-am luat de pe internet. Radu îşi dorea foarte mult un căţeluş şi nu-i venea să creadă când l-a găsit acasă. Întreba întruna: „Chiar e al meu, pot să-l păstrez, serios?”

- De unde vine numele Şuşu?
- L-am numit Şuşu în memoria lui Lucian Mihalea, cu care eu am avut o relaţie foarte specială. El a scris o poezie pentru Dana Rogoz, când era mai micuţă, „Căţeluşul Şuşu”, aşa că de aici vine şi numele lui Şuşulică al nostru.

- Aţi mai avut şi alte animale?
- Toată viaţa am avut animale în casă, de aceea mi-am şi dorit foarte mult să mă fac medic veterinar, dar în 1988, pe vremea lui Ceauşescu, când am terminat eu liceul, trebuia să fac doi ani practică la IAS pentru a putea profesa, şi din acest motiv am renunţat, în final, la această idee. Dar am avut foarte multe animăluţe, prepeliţă, hamster, câini, pisică… I-am terorizat pe ai mei când eram mică la capitolul acesta. Până să se nască Radu am avut un Puddle gri, o fetiţă superbă. Când am venit cu copilul acasă de la spital, căţeluşa a făcut o depresie, nu ne mai băga în seamă, iar când Radu avea aproape 1 an, el voia să se joace cu ea şi Bonnie, pentru că aşa o chema, se dădea la el şi îl zgâria. Cu multă durere, am fost nevoită să o dăm, dar am suferit foarte mult după ea. Totuşi, am o amintire haioasă legată de unul dintre animăluţele mele, un Dalmaţian drăguţ… Stăteam în Drumul Taberei, şi la Revoluţie s-au tras foarte multe focuri de armă, şi Blanche, dalmaţianul, s-a speriat atât de rău, încât a rămas cu sechele. Când auzea zgomote, fie că cineva toca vinete sau bătea şniţele, el se culca la pământ şi stătea acolo cuminte până se termina zgomotul. Era foarte simpatic, dar şi pe el l-am dat unui crescător de Dalmaţieni, la curte, pentru că-i era mult mai bine acolo.

„Adoră să doarmă pe papucii noştri de la uşă”
- Şuşu, v-a stricat ceva până acum?
- Nu. E un câine foarte bun, aş zice că e fraier de bun (râde). Soţul şi băiatul îl „chinuiesc” toată ziua, în joacă, evident, şi el nu zice nimic. E cel mai prietenos câine.

- Care e locul lui preferat din casă?
- Pe lângă coşuleţul lui, mai adoră să doarmă pe papucii noştri de la uşă. Dar imaginaţi-vă că are şi tabieturile lui. De exemplu, atunci când suntem acasă îi place la nebunie să stea cu noi în camera în care ne aflăm. Mai ales dacă ne uităm la televizor, trebuie să fie şi el de faţă.

- Cine îl scoate la plimbare şi cât de des?
- În general, eu îl duc afară, de trei ori pe zi, dar mă mai ajută şi soţul sau Radu în zilele aglomerate.

- Cu cine rămâne când plecaţi în concediu?
- E o problemă aici, mai ales că trebuie pieptănat, aranjat... Persoana la care rămâne trebuie să aibă ceva timp la dispoziţie, pentru că e o responsabilitate în plus. Dar până la urmă am găsit de fiecare dată pe cineva suficient de responsabil ca să-l îngrijească timp de câteva zile, cât suntem plecaţi.

„L-am salvat de la moarte”
- A fost vreodată bolnăvior?
- Din păcate, da, a fost tare bolnăvior. Persoana care ni l-a dat ne-a minţit că are trei luni şi că are toate vaccinurile făcute. De fapt, nu era aşa. El avea doar o lună, a făcut bronşită acută, îi supurau urechile, am tras mult cu el până l-am pus pe picioare (oftează), practic l-am salvat de la moarte. În plus, acum două luni a fost muşcat de nişte câini comunitari, care l-au înhăţat într-un moment de neatenţie şi ne-am speriat foarte tare. Din fericire însă, acum e bine.

- A avut puiuţi?
- Da. A făcut chiar două rânduri de puiuţi. Am găsit persoane responsabile, iubitoare de animale şi i-am dat. De fiecare dată însă, i-am supravegheat, să vedem dacă sunt în regulă.

- Cum îl alintaţi sau care e jocul lui preferat?
- Îl alintăm Şuşulică şi adoră să se rostogolească, să facă tot felul de tumbe de bucurie că suntem cu el acasă. Îi place la nebunie să primească un biscuit şi dă lăbuţa la comandă.

- V-aţi gândit să-i mai luaţi vreun tovarăş?
- Am vrut să opresc un pui, dar am avut o solicitare foarte hotărâtă din partea unor amici şi nu i-am putut refuza.

- Cum e o zi obişnuită cu Şuşu?
- Îl scoatem afară, ne jucăm, iar atunci când mergem la curte aleargă toate vrăbiuţele care-i ies în cale. Ţinem foarte mult la Şuşu, e ca un membru al familiei.

Micul şantajist… în acţiune!

Anca nu-i dă voie lui Şuşu să doarmă în pat, aşa că atunci când reuşeşte să se strecoare în dormitorul vedetei Bichonul havanez se odihneşte în „locurile interzise” până dimineaţa. Astfel, a doua zi are ocazia să îşi trezească stăpâna şi n-o lasă în pace până nu se joacă puţin cu el.