de Gabriela Niculescu

Deşi mulţi ar crede că o femeie atât de frumoasă este preocupată doar de podiumurile de modă şi de emisiunile tv, iată că, în ceea ce o priveşte pe Gina Pistol, lucrurile nu stau chiar aşa. Am întâlnit-o la o colectă de mâncare pentru căţeii unui adăpost şi aşa am aflat că a „adoptat” la distanţă câteva patrupede de care se ocupă făcând donaţii pentru hrană şi îngrijirea medicală. Pe lângă grija lor, Gina mai are acasă şi doi motani, Tom, un Siamez şaşiu, şi Rock, din cea mai mare specie de pisici din lume, Main Coon, iar Lillo este căţeluşa ei, din rasa Pomerian, de care mama vedetei s-a ataşat suficient de mult încât s-o găzduiască permanent.

„În copilărie hrăneam şi protejam orice vieţuitoare”
- De când ai pasiunea pentru animale, de când le iubeşti?
- De când mă ştiu. Provin dintr-o familie care a iubit animalele şi care a fost mereu înconjurată de ele, aşa că am fost educată să respect dreptul la viaţă al oricărei fiinţe vii. De aceea, în copilărie hrăneam şi protejam orice vieţuitoare. Ţin minte că mă certam cu orice copil care chinuia vreun animal.

- Ce animăluţe ai avut până acum?
- O, Doamne! Nici eu nu le mai ţin minte pe toate. Din fiecare vacanţă petrecută la ţară mă întorceam acasă cu un porumbel, un guguştiuc sau o pisicuţă. Găseam mereu câte o vietate de care să mă ataşez.

- Ţi-ai cumpărat un motan din rasa Maine Coon, pe care l-ai comandat din Germania. De ce tocmai această rasă?
- Navigând pe internet, am dat la un moment dat peste o poză cu o femeie care ţinea în braţe un astfel de exemplar. Am rămas uimită de frumuseţea rasei Maine Coon şi, împreună cu prietenul meu, ne-am pus pe căutat un exemplar pe placul nostru. Aşa l-am găsit pe Rock, undeva în Germania.

„Îmi duc căţelul şi pisoii la tuns”
- Aveai şi un Siamez...
- Da, încă îl mai am. Se numeşte Tom şi este cel mai simpatic Siamez... şaşiu.

- Eşti şi mare iubitoare de căţei. Câţi mai ai acum?
- Am o singură căţeluşă, „marca” Pomeranian. Este neagră, mâncăcioasă şi se numeşte Lillo. Mama iubea animalele, dar nu prea o încânta ideea de a le avea în casă. Asta până când am lăsat-o pe Lillo, pentru o săptămână, în grija ei. De atunci n-am mai putut s-o iau înapoi. Nu mai vrea să mi-o dea. Ce ziceţi? Adevărul este că nici nu e greu să te ataşezi de ea. Lillo este drăgălaşă, jucăuşă şi iubăreaţă. Te îndrăgosteşti imediat de ea. Eu o văd când ajung la mama şi abia aşteaptă să ieşim la plimbare în parc. Este bucuria ei.

- Îţi duci „prietenii” la saloanele de înfrumuseţare?
- Îi duc doar la tuns, inclusiv pisoii.

„Nu aş putea să locuiesc fără un «sufleţel» lângă mine”
- Cu ce „surprize” memorabile te-au aşteptat acasă animăluţele tale?
- Nu prea am avut parte de „surprize” din partea lor. Doar perioada Crăciunului este mai stresantă pentru mine, deoarece trebuie să aranjez bradul în fiecare zi. Plăcerea pisoilor este să-l escaladeze mereu şi, totodată, să-l reornamenteze.

- Animalele ţi-au schimbat viaţa în vreun fel?
- Clar! Animalele sunt cea mai bună terapie pentru suflet. Aduc bucurie în interior şi pe chipul fiecăruia dintre noi. Vă spun sincer că nu aş putea să locuiesc fără un animăluţ lângă mine.

- Ce le recomanzi iubitorilor de animale?
- Le recomand iubitorilor de animale să nu închidă ochii când trec pe lângă un animal suferind, care are nevoie de ajutorul lor. Să nu rămână indiferenţi la suferinţa unui suflet mai puţin norocos. Pentru că împreună putem schimba lumea.

„Am adoptat la distanţă câţiva comunitari”
- Ştiu că te ocupi şi de câţiva căţei comunitari şi chiar ai făcut o donaţie pentru adăpostul de la Glina.
- Da. Împreună cu prietenul meu am adoptat la distanţă câţiva căţeluşi de la adăpost. Am făcut donaţii pentru animăluţele fără stăpân şi pentru cele care au avut nevoie de o intervenţie chirurgicală. Mi se rupe sufletul când le văd cât suferă şi că sunt lipsite de apărare. Nu-i înţeleg pe cei care rămân reci la suferinţa lor sau pe cei care le-o provoacă.

Tabieturi de pisoi răsfăţaţi

- Ce tabieturi au motăneii tăi?
- Să încep cu Tom, şaşiul, care este cel mai finuţ şi respectuos motan. Doarme pe un colţ de pat, ca să nu ne deranjeze, iar când nu suntem acasă îşi desface singur plicul cu mâncare. O dovadă în plus că pisicile sunt foarte inteligente. În schimb, Rock, mezinul, este cel mai răsfăţat. Dacă Tom se aşază pe un colţ de pat ca să doarmă, Rock vrea să doarmă şi el exact acolo. După ce îl trezeşte şi îl îndepărtează pe Tom, răsfăţatul Rock se aşază în locul lui, având o expresie pe faţă, parcă spune: „Hmmm, exact aici voiam şi eu să dorm. Mmmrrrr, ce confortabil este colţişorul ăsta!” În fiecare dimineaţă, cam în jurul orei 6:00, Rock vine lângă noi şi începe să toarcă cât de tare poate. Dacă nu mă trezesc, se apropie cu năsucul de faţa mea şi începe să respire zgomotos. Dacă nici asta nu funcţionează, îmi „pedalează” părul, îşi pune lăbuţa pe faţa mea şi face giumbuşlucuri până reuşeşte să mă trezească, ca să-i dau micul dejun.