Main menu

header

de Dana Purgaru

Tonkineza este o rasă de pisici creată în America de Nord în anii ’30. Aşa cum probabil v-aţi dat seama dacă sunteţi iubitori de feline, specia provine din încrucişarea Siamezelor şi a Burmezelor. Din păcate, în Europa, rasa este destul de puţin cunoscută.

O combinaţie între Siameză şi Burmeză
Rasa Tonkineză are trăsături fizice şi temperamentale de la cele două specii din care provine. Nu este nici îndesată, nici zveltă, are un sistem muscular bine dezvoltat, iar mărimea generală este medie. Capul este mai mult lung decât lat, urechile sunt medii cu vârfuri rotunjite, ochii sunt migdalaţi şi puţin oblici, de o culoare distinctă, albastru-marin, iar părul este scurt şi des. Membrele posterioare sunt uşor mai lungi decât cele anterioare, iar coada are o lungime proporţională cu lungimea corpului, ascuţindu-se spre vârf.
Şi repartiţia nuanţelor pe blană este o combinaţie între Siameză şi Burmeză. Astfel, extremităţile (urechile, faţa, vârful labelor şi coada) au o tentă închisă, ca la Siameză, iar culoarea mai deschisă a corpului, observată la Burmeză, este progresivă. Există zece varietăţi ale acestei rase, toate legate de nuanţă, precum albăstrui, ciocolatiu, platinat sau sepie.
Morfologiile extreme de tip prea asemănător cu Siameză sau cu Burmeză constituie defecte. De asemenea, nu se adminte prezenţa petelor albe.

Îşi iubeşte stăpânul necondiţionat
Din punct de vedere al caracterului, Tonkineza este activă, extrem de afectuoasă, iubindu-şi foarte mult stăpânul. Se poate spune că este un companion ideal în cazul în care vă plac pisicile care vă stau în poală şi vă urmăresc peste tot prin casă. Dacă nu aveţi îndeajuns de mult timp pentru ea, atunci este mai bine să nu optaţi pentru această rasă.
Un alt atu este inteligenţa, care se reflectă în special în memoria de lungă durată. Această pisică adoră să se joace jocuri noi, nu neapărat cu jucării scumpe, dar cu obiecte care mai de care mai variate, şi îi place să facă tot felul de acrobaţii. Este indicat să fie ţinută împreună cu alte animale, preferabil cu o altă pisică.

Puii rezultaţi sunt din rase diferite
Întreţinerea nu pune probleme crescătorilor. Gheruţele trebuie tăiate la două-trei săptămâni, periajul se poate realiza zilnic sau la câteva zile, hrana trebuie atent supravegheată şi este recomandată câte o vizită la veterinar o dată la câteva luni.
Nu trebuie uitat, de asemenea, că această rasă este exclusiv de interior. În cazul în care doriţi să o împerecheaţi, este bine să ştiţi că încrucişarea dintre două pisici pure din rasa Tonkineză duce la apariţia a doi pisoi de tip Tonkinez, unul tip Siamez şi altul tip Burmez. Aceştia din urmă nu au valoare genetică, deci nu sunt „rasă pură”.