de Dana Purgaru
Afecţiunile cardiace ocupă un loc fruntaş nedorit în rândul problemelor de sănătate nu numai la oameni, ci şi la animale. Doctor Daniel Lescai, şef de clinică la Spitalul Veterinar „Salvavet-Ilioara”, vă spune cum puteţi depista o astfel de boală la câinele sau la pisica dumneavoastră.
Apar înainte de naştere
În general, animalele trecute de 6-7 ani sunt afectate de bolile cardiace. Însă, aceasta nu este o regulă, deoarece, uneori, şi pisicile sau câinii tineri pot avea astfel de probleme, în special dacă au diverse malformaţii ce evoluează încă dinainte de naştere sau dacă, în perioada în care a fost pui, câinele a fost afectat, de exemplu, de parvoviroză. „În mare parte, bolile cardiace pot apărea prin mai multe mijloace: prin tulburări vasculare la nivelul vaselor de sânge, la nivelul muşchiului cardiac, la nivelul foiţelor pericardice ce înconjoară cordul ori la nivelul reţelei de transmitere a impulsului electric specific sau pot exista combinaţii de factori, putându-se ajunge la diagnostice de tipul infarctului, pericarditei, miocardozei, blocuri de diferite naturi sau cardiomiopatie dilatativă şi altele”, ne-a spus medicul veterinar. Există şi afecţiuni, de exemplu parazitare, ce pot duce la complicaţii cardiace la orice vârstă, printre care se numără dirofilarioza.
Rasele mari manifestă o predispoziţie
S-a observat că rasele de talie mare (Doberman, Boxer, Ciobănesc, Dogul German) sunt mai des şi mai brutal afectate de boli ale inimii, la fel şi animalele obeze sau cu boli pulmonare cronice.
Afecţiunile cardiace pot trece neobservate şi se pot manifesta la un moment dat brusc şi chiar fatal pentru animal. De aceea, este foarte important ca proprietarii să observe şi să reacţioneze la anumite semne. Printre acestea se numără: dispoziţia scăzută la efort, tusea seacă, repetitivă, mai ales în momentele de agitaţie, respiraţia dificilă, leşinul sau cianoza (albăstrirea).
Metodele de investigaţie a unor astfel de afecţiuni sunt ecocardiografia simplă sau Doppler, electrocardiograma şi radiografia toracală, coroborate cu experienţa medicului examinator, ce va institui şi terapia specifică.
Aveţi un animal care vă este drag şi doriţi să aflaţi cum să îl îngrijiţi, dacă hrana pe care i-o daţi este corespunzătoare sau ce semnifică un anumit simptom pe care l-aţi observat la acesta? Doctor Daniel Lescai, şef de clinică la Spitalul Veterinar „Salvavet-Ilioara”, vă va răspunde, în revista Taifasuri, la toate întrebările o dată la două săptămâni.