de Dana Purgaru

De-a lungul vremii, foarte mulţi iubitori şi cunoscători ai felinelor de companie s-au întrebat dacă temperamentul pisicilor poate fi „ghicit” în funcţie de culorit. Ei bine, se pare că nu numai proprietarii au această preocupare, ci şi oamenii de ştiinţă.

Caracteristici transmise genetic
Majoritatea oamenilor de ştiinţă care au cercetat legătura dintre firea pisicilor şi coloritul lor au ajuns, pe baza mărturiilor proprietarilor şi ale veterinarilor, la concluzia că se poate alcătui o medie din care să reiasă, în mare, că temperamentul felinelor de apartament diferă în funcţie de nuanţa blănii. Acest lucru se explică, se pare, prin faptul că atât culoarea, cât şi firea sunt moştenite.

Albe
Pisicile complet albe sunt timide, iubesc să fie alintate şi mângâiate, sunt tăcute, delicate şi sincere şi preferă să mănânce din farfuria de pe masă, decât să alerge după şoareci. Ele sunt calme, paşnice şi isteţe, dar uneori excesiv de leneşe.

Roşcate, portocalii şi crem
Conform unor cercetări, pisicile roşcate, portocalii şi crem sunt schimbătoare, temperamentale, au un comportament uneori surprinzător şi o dispoziţie rareori prietenoasă - în special motanii. Potrivit studiilor realizate de Ledger & O’Farrell în 1996, aceste feline au tendinţa de a evada mai des decât celelalte. În plus, femelele sunt mai leneşe în comparaţie cu masculii. Totuşi, felinele crem au un comportament ceva mai prietenos decât celelalte din această categorie.

Roşcat cu negru şi calico
Pisicile calico (cu pete roşcate, albe şi negre) şi cele cu blana în combinaţie de roşcat şi negru sunt materne, calme, vioaie, isteţe, vorbăreţe şi prietenoase. De asemenea, au tendinţa de a mânca prea mult, de a fi calice şi de a deveni obeze. Una dintre caracteristicile comune este că le place apa şi că adoră să alerge după tot ce mişcă până când... nu mai mişcă. Uneori, dacă sunt mângâiate prea mult, pot deveni brusc agresive.

Tigrate
Cercetările au arătat că pisicile tigrate sunt echilibrate, sociabile, relaxate, calme, dependente de stăpâni, adoră să stea în casă şi sunt, de multe ori, leneşe. Cele cu dungi roşcate, portocalii sau maronii sunt buni exploratori şi vânători, iar în casă sunt docile. Cele cu dungi gri au, în plus, un caracter puternic, sunt isteţe, mai independente şi adoră să se bălăcească.

Cu pete
Felinele care au puncte de culoare, cum ar fi Siameza şi rudele ei (Balineză, Burmeză, Himalayană, Javaneză, Ocicat, Orientală cu păr scurt şi cu păr lung, Snowshoe şi Tonkineză), tind să fie extroverte, blânde, curioase, isteţe, vorbăreţe şi foarte active.

Gri
Pisicile gri sunt tăcute, au un temperament blând, sunt afectuoase, paşnice, calme şi grijulii cu stăpânii. Uneori însă unele exemplare pot avea firi înşelătoare, cu accese subite de răutate.

Negre
În ciuda reputaţiei proaste cauzate de superstiţii, pisicile negre sunt prietenoase, loiale, suspicioase cu străinii, puţin încăpăţânate, uneori prea independente şi au personalitate plăcută. De asemenea, au o sănătate de fier.

Alb cu portocaliu
În general, felinele cu blăniţa alb cu portocaliu sunt excesiv de leneşe. Le place să stea ore în şir într-un loc, însă uneori nu suportă să fie mângâiate prea mult sau să fie ţinute în poală, fiind destul de independente.

Alb cu negru
Felinele alb cu negru sunt, de obicei, placide, prietenoase, echilibrate, însă au tendinţa de a pleca în explorări lungi dacă sunt ţinute la curte. În cazul în care stau în casă este posibil să devină supraponderale. Totuşi, sunt loiale familiei şi, în general, se ataşează de un singur stăpân, cu care se poartă precum un căţel.

O preocupare străveche

În 1872, doctorul englez Gordon Stables a fost primul care a recunoscut o legătură între culoarea felinelor şi firea acestora. Iată ce spunea acesta: „Tigratele cu portocaliu sau cu maroniu sunt gentile, echilibrate şi excelenţi vânători, dar şi pescari şi le place să exploreze împrejurimile. În plus, tigratele maronii au calităţi ce se apropie de perfecţiune. Sunt docile, sincere şi de încredere şi foarte rar profită de puterea fizică. Pisicile albe sunt buni vânători, fiind utile fermierilor”. R.S. Huidekoper, o altă personalitate care a recunoscut legătura dintre culoare şi temperamentul pisicilor, scria în cartea sa, „Pisica”, apărută în 1895: „Pisicile alb cu negru tind, mai mult decât celelalte, să devină indolente, obeze şi neîngrijite”. De asemenea, Huidekoper era de părere că toate pisicile a căror blană conţine culoarea albă au probleme de temperament. „Cele calico sau albe tind să devină cu atât mai leneşe cu cât de mult alb au în blăniţă. Totuşi, sunt excesiv de curate şi alocă mult timp igienei personale. O pisică roşcat cu negru, fără nuanţe albe, este unul dintre cei mai buni vânători şi manifestă un curaj extrem. Nu este prea afectuoasă şi, uneori, are accese inexplicabile de furie”, a mai consemnat Huidekoper.