Main menu

header

de Dana Purgaru

Un cimpanzeu mascul dintr-o grădină zoologică din Suedia, botezat Santino, a dezvoltat metode uluitoare de a ataca vizitatorii care trec pe lângă cuşca lui. Cercetătorii cred despre comportamentul maimuţei antropoide că demonstrează o inteligenţă deosebită, ce aminteşte de capacităţile de planificare şi organizare specifice omului.

Îşi ascunde proiectilele
Santino a elaborat un adevărat plan de atac împotriva vizitatorilor, dând astfel dovadă de o inteligenţă şi o creativitate ieşite din comun. Dacă la început era celebru pentru că arunca pietre sau alte obiecte în oamenii care îl hărţuiau şi-l deranjau, în ultima vreme şi-a îmbunătăţit metodele. „După ce un grup de vizitatori a părăsit deja zona de vizitare din faţa compartimentului său, Santino intră în locul său de dormit, de unde iese apoi cu câteva braţe de fân pe care le pune în apropierea vizitatorilor. După această operaţiune, inteligenta primată aduce câteva pietre pe care le ascunde sub fân, astfel încât noii vizitatori să nu ştie ce este ascuns acolo. După care stă, pur şi simplu, şi aşteaptă să se apropie vizitatorii, mimând relaxarea şi indiferenţa totală. Când vizitatorii, care nu bănuiesc nimic, se apropie de compartimentul său, Santino, fără niciun fel de avertisment, începe să arunce în ei cu obiectele ascunse în prealabil, amuzându-se parcă de isprava lui”, a povestit cercetătorul Mathias Osvath.

Gândire ca a oamenilor
Atacurile premeditate ale cimpanzeului i-au surprins până şi pe experţi, care consideră că isprăvile lui Santino dau dovadă de gândire avansată, asociată de obicei doar oamenilor. Acţiunile cimpanzeului sunt apropiate de ceea ce experţii denumesc „teoria minţii”, adică abilitatea de a atribui stări de spirit sieşi şi altora, precum şi a înţelege că gândurile şi dorinţele altora sunt diferite de cele ale propriei persoane.

• Cimpanzeul aruncă pietre în vizitatorii care îl deranjează.