Într-o dimineaţă, când un mugure nepregătit a îndrăznit să-şi arate goliciunea, când oamenii se pregăteau de Înviere, cea dintâi rază de soare s-a împletit pe o blăniţă scurtă pe care răcoarea o făcea să se zgribulească, să se vâre într-un colţ al unei curţi pe care nu o cunoştea şi să aştepte clipe mai bune. Aţipise, iar de undeva din aer se simţea o adiere ciudată. Zgomote necunoscute veneau de undeva, aşa că a început să miaune. Fetiţa care se juca cu mingea l-a auzit. L-a căutat, dar nu a reuşit să dea de el. Supărată, şi-a chemat mama…
Aceasta a venit şi a descoperit ghemul de blăniţă ascuns într-un cazan aruncat în curtea comună unde locuiau. Fetiţa era mai fericită ca oricând! Pisicuţa ei iubită plecase, nimeni nu ştia unde, şi plânsese mult timp de dorul ei. Mama i-a spus că precis a adus pe lume câţiva pisoi şi a rămas să aibă grijă de ei, aşa că apariţia motănelului nu putea decât să o facă fericită. Ştia că implică o responsabilitate, trebuia să-i dea de mâncare, să-l aducă la liman, că era mic şi nu avea pe nimeni lângă el, dar era decisă. Ea avea să fie mama lui de acum înainte. Au mers împreună la slujba de Înviere, toată familia, cu tot cu nou-venitul, botezat Jimmy. În scurtă vreme s-a făcut mare, mai frumos ca orice motan.
Într-o dimineaţă a şi descoperit mirat o vrăbiuţă ce dădea cu ciocul în căutarea mâncării. Se uitat curios la ea. Prea multă lumină, prea multă căldură... O rază de soare i se prinsese de blăniţa curată de culoarea ciocolatei cu lapte. A vrut să prindă vietatea ciripitoare şi aşa s-a încins un dans teribil la sfârşitul căruia fetiţa a aplaudat fericită. Jimmy al ei era „simpatic tare”.