de Gabriela Niculescu

- are în grijă şapte suflete, patru pisici şi trei câini

Interpreta Nico, pe numele său adevărat Nicoleta Matei, este o mare iubitoare de animale. Casa şi curtea sa se află la discreţia motanului Lucky, a Pechinezei Dora şi a căţeluşei din rasa Chihuahua - Cindy, iar „stăpânii” de drept ai grădinii şi ai curţii artistei sunt cele trei pisici şi maidaneza Betty, patru vagabonzi adoptaţi după ce au simţit un suflet bun în preajmă, de care acum profită din plin. Despre cum şi-au influenţat viaţa reciproc, tabieturile şi boacănele prietenilor necuvântători ne-a vorbit Nico în interviul următor.

„Betty o lua zilnic pe fiica mea de la şcoală”
- Ştiu că ai trei căţei şi patru pisici. Cum a apărut fiecare dintre ei în viaţa ta?
- Pisicile au apărut una câte una în grădina mea. Aveam la un moment dat şapte, dar am rămas cu trei, care au în jur de 7-8 ani. În casă mai avem şi un motan Persan în vârstă de 1 an, pe care îl cheamă Lucky, primit cadou de fiica mea. I-am ales acest nume pentru că înaintea lui am mai avut un pisoi, aceeaşi rasă, care a fost călcat de o maşină, şi ne-am gândit că acesta va fi cu noroc. Iar căţeluşele au fost şi ele primite. Pechineza Dora a fost cadoul fiicei mele în urmă cu şapte ani, dar m-am ataşat eu foarte tare de ea, iar Chihuahua Cindy a fost primită tot de ziua de naştere a Andrei, în urmă cu doi ani, şi am ajuns să o iubesc şi eu foarte tare. Ele sunt de talie mică, iar în curte mai avem o căţea maidaneză, pe care o chemă Betty. O avem din 2001, de când a început să vină la noi în curte. Iniţial nu am vrut să o primim, dar după ce am văzut că zilnic o lua pe fiica mea de la şcoală, devenind însoţitoarea sa, am decis să o păstrăm în curtea noastră.

- Cum ţi-au schimbat viaţa?
- Nu degeaba sunt numite animale de companie - cred că sunt cele mai bune prietene ale omului, sunt sincere şi ştiu să iubească necondiţionat. Nu ştiu dacă mi-au schimbat viaţa într-un fel anume, dar garantat datorită lor am parte de mai multă afecţiune. Sunt întâmpinată de fiecare dată când intru în casă de ambele căţeluşe, care aşteaptă să fie mângâiate şi alintate. Dora se urcă la mine în braţe, apoi pe ceafă, în timp ce Cindy vrea şi ea în braţe. Motanul, în schimb, este mult mai rezervat. Dar el simte de fiecare dată când sunt supărată, vine lângă mine, îmi toarce şi mă mângâie. Cred că persoanele care sunt singure au nevoie mare de animale de companie, pentru că ele reuşesc să aducă bună dispoziţie şi să îţi umple timpul într-un mod plăcut.

„Motanul doarme mereu în şifonier dacă găseşte o uşă deschisă”
- Cât contează pentru tine fluxul de energie pe care-l schimbi cu ele?
- E importantă energia pe care o primeşti de la animale. Eu simt că mă încarc pozitiv de fiecare dată când stau în preajma lor. De obicei, acest lucru se întâmplă seara, când ajung acasă, iar ele stau în jurul meu să mă mai joc cu ele şi să le răsfăţ. Toţi membri familiei noastre iubesc animalele, mai ales fiica mea, care ar fi în stare să aducă în casă toate animalele pe care le găseşte pe stradă. Chiar ne gândeam, la un moment dat, să ne ocupăm, undeva în preajma Ploieştiului, de un adăpost pentru animale, să le hrănim şi să le asigurăm medici veterinari, pentru a nu mai fi chinuite în stradă.

- Ce tabieturi au prietenii tăi necuvântători?
- Pechineza Dora o imită pe Chihuahua Cindy. (râde!) Dacă până acum ceva vreme doar Cindy ducea osul pe covor, acum la fel face şi Dora. În rest, nu ştiu să aibă alte tabieturi. A, era să uit! Motanul doarme mereu în şifonier dacă găseşte o uşă deschisă, e locul lui preferat.

- Cum şi-au împărţit teritoriul casei tale?
- Nu prea e împărţit. Toată casa le aparţine, nu au un loc anume. După cum spuneam de Lucky - doarme în şifonier, iar dacă nu găseşte pe unde să intre în el, se cuibăreşte pe frigider sau pe centrala termică. Iar căţeluşele sunt mult prea energice ca să aibă un loc anume. Ele se plimbă dintr-un loc în altul, fie în casă, fie în curte.

„Cindy a muşcat odată preotul de picior”
- Cu ce „surprize” memorabile te-au aşteptat?
- Nu prea rămân singure şi nesupravegheate, dar, dacă totuşi se întâmplă să rămână singure, sunt cuminţi, dorm. Sunt exemplare animăluţele mele.

- Care au fost cele mai mari boacăne pe care ţi le-au făcut?
- La acest capitol, pot să spun că pisica este campioană. Mi-a dărâmat florile, mi-a agăţat perdelele, mi-a ros cablul de la internet şi mi-a agăţat dresul înainte să plec undeva. De-ale pisicilor! (râde!) Îmi aduc aminte că şi Cindy a muşcat odată preotul de picior când a intrat în curte.

- Îi iubeşti pe toţi la fel sau ai vreun preferat?
- Când nu o aveam pe Cindy, o iubeam cel mai mult pe Dora. Acum o iubesc cel mai mult pe Cindy şi personalitatea ei, pentru că ştie să intre în sufletul omului. Sigur că o iubesc şi o admir şi pe Dora, pe care o văd mult mai înţeleaptă, însă uneori mi se pare că e precum un om bătrân de la care ai ce învăţa. Nu face niciodată lucruri înainte să-i spui, pe când Cindy este exact opusul ei.

„Vin să mă mângâie, parcă mă roagă să le iert“

- Care sunt cele mai mari dovezi de iubire din partea lor?
- Mi se pare extraordinar faptul că, la scurt timp după ce le-am certat pentru o boacănă, vin să mă mângâie şi parcă mă roagă să le iert. Cred că e cea mai mare dovadă de iubire, faptul că dragostea animalelor pentru oameni este necondiţionată.