Main menu

header

de Dana Purgaru

Este unul dintre cei mai mari şi mai semeţi câini, e inteligent, frumos şi foarte hotărât şi provine din munţii Spaniei. El este Mastifful Spaniol.

Puternic şi musculos
Mastifful Spaniol este una dintre cele mai mari rase canine, iar primele dovezi scrise cu privire la existenţa acestuia datează din preajma anului 1200. Pe atunci, rasa era intens folosită la paza turmelor de oi.
Acest gigantic patruped este bine proporţionat, puternic şi musculos, are capul mare şi corpul acoperit cu o blană semilungă, de culoare aurie, maronie, roşcată, neagră, sură, albă sau în combinaţii. Capul este mare, nasul negru, iar ochii sunt mici, migdalaţi, cu pleoapa inferioară largă şi conjunctiva vizibilă. Are o privire atentă şi calmă. Urechile sunt de mărime medie şi atârnă, iar coada este groasă, purtată în jos.

Are nevoie de mult spaţiu
Lătratul său este grav, aspru, făcut parcă special pentru a alunga intruşii de pe spaţiul pe care îl păzeşte. Rasa este folosită mai ales la pază şi apărare, dar poate fi crescută şi în casele spaţioase. Însă, cel mai mult îi place viaţa la curte.
Este un câine foarte inteligent, frumos, afectuos, nobil, ferm şi hotărât în faţa străinilor, dar iubitor cu membrii familiei. Este indicat să fie dresat de mic, pentru a deveni conştient de puterea sa şi de limitele până la care are voie să meargă promptitudinea şi simţul său protector. Acceptă traiul cu alte animale, fiind foarte docil cu prietenii şi poate fi extrem de îngăduitor şi atent în preajma copiilor.

Sunt apreciate exemplarele mari
Nu există limite maxime ale taliei, fiind chiar apreciate exemplarele cât mai masive şi cu proporţii echilibrate. Masculii au înălţimea de minimum 77 cm, iar femelele de 72 cm.
Această rasă nu are probleme specifice de sănătate, fiind foarte rezistentă.

• Are nevoie de multă mişcare, deci trebuie plimbat de multe ori pe zi, cel puţin o jumătate de oră.