de Loreta Popa

Că Irina Loghin îşi menţine sănătatea plimbându-se în aer liber ori de câte ori are ocazia nu e un secret de multă vreme. De asemenea, nu este un secret nici faptul că acela care reuşeşte să o scoată din casă şi să o determine să cutreiere aleile Parcului Herăstrău, indiferent de anotimp, este patrupedul cântăreţei, un Ciobănesc German de toată frumuseţea, devotat şi ascultător, pe nume Tommy.

„Nu au nicio vină că se înmulţesc”
S-au făcut numeroase studii în legătură cu efectele animalelor asupra omului. Nivelul stresului este mult redus în prezenţa unui animal. Dacă mângâi un câine sau o pisică, presiunea sângelui scade. Aspectele terapeutice ale animalelor se întâlnesc şi în azilele de bătrâni. Unele animale trăiesc în acest mediu, împreună cu bătrânii, pentru a-i relaxa. Poate tocmai de aceea oamenii sunt mai fericiţi în prezenţa lor. Dar şi mai longevivi. Secretul longevităţii Irinei Loghin are legătură directă cu plimbările în aer liber pe care aceasta le face alături de companionii săi patrupezi. Iubirea sa pentru animale este binecunoscută, nu este un secret nici lupta sa pentru drepturile acestora. „Se primesc foarte mulţi bani pentru sterilizarea câinilor. Unde sunt aceşti bani? Animalele nu au nicio vină dacă se înmulţesc. Eu sunt o mare iubitoare de animale şi nu sunt de acord cu eutanasierea câinilor!”, spune Irina Loghin de fiecare dată când este întrebată ce crede despre omorârea câinilor de pe stradă. Iubirea sa pentru necuvântătoare ocupă un capitol întreg în cartea pe care Irina Loghin a lansat-o pe piaţă, marcând cei 50 de ani de carieră, „Viaţa mea este un cântec”.

„De mică am avut multe vietăţi în jurul meu”
Artista mai are acasă doi câini şi o pisică de culoare albă şi a făcut, mai nou, o reală pasiune pentru veveriţele din parcul prin care aleargă. „M-a ajutat Dumnezeu! Când mi-a fost greu, întotdeauna mi-am îndreptat privirea către EL. Mai am ceva tare drag sufletului meu: grija faţă de animale. Nu eşti om dacă nu iubeşti foarte mult şi animalele. De mic copil am avut multe vietăţi în jurul meu. Mama scotea puişori, avea cloştile care scoteau pui, raţe şi trăiam printre ele, printre aceste păsări şi animăluţe, drăgălaşe foc. Îmi era greu când ajungeau la maturitate şi trebuiau sacrificate. Nu doream asta, pentru că mă ataşam foarte mult de ele!”, povesteşte interpreta.

„Am văzut vacile cum plângeau precum copiii”
Din curtea casei părinteşti nu au lipsit câinele, oile, caprele, porcii şi tot ceea ce era necesar unei gospodării la ţară. Artista era mereu printre ele, le făcea curăţenie, le dădea să mănânce. „Pe lângă aceasta, m-am născut şi cu sensibilitatea de a nu vedea un animal suferind. Îţi dai seama ce experienţe am avut în viaţă când am văzut persoane bătând şi chinuind animalele. Este pentru mine un consum enorm! Dacă plec la drum de aici din Bucureşti şi merg la Botoşani, de exemplu, văd atâtea animale chinuite şi atâţia câini slabi, nenorociţi, prăpădiţi, fără stăpân! Asta mă doare cel mai mult! De multe ori îmi pun ochelari la ochi să nu văd aşa ceva. Pentru că imediat îţi apar în faţă tot felul de suflete chinuite: cai bătuţi, vite. Când era secetă erau vaci slabe, că nu aveau oamenii ce să le dea să mănânce, şi mă consumam tare mult. Îmi ziceam că aş vrea să sufăr eu în locul lor. De fapt cred că din dragostea asta faţă de animale, într-un fel sau altul, a izvorât şi repulsia mea faţă de carne şi împărtăşirea stilului de viaţă vegetarian pe care l-am adoptat de ani buni şi pe care cititorii noştri trebuie să îl cunoască, şi pe cât posibil să îl urmeze. Adevărul este că atunci când am mâncat carne, dar foarte rar, nu mi-a făcut plăcere niciodată! Pentru că ştiu că este dintr-un animal sacrificat. Pe mulţi i-am întors de la carne, pentru că în fond se consumă un cadavru! Ai omorât, ai sacrificat o vietate. Creşti un viţel, apoi îl tai şi îl mănânci! Nu suport treaba asta şi nu o înţeleg! Am citit vieţile sfinţilor, mi le dădeau tata şi mama. Iar aceşti sfinţi nu ştiau ce e carnea! Erau pustnici şi trăiau prin păduri, la schitul lor, şi atingeau 100 de ani! Trebuie să luăm în calcul şi lucrul acesta. Că poate mâncau şi rădăcini fierte sau crude. Erau alte vremuri, natura nu era poluată! Din bătrâni, la noi porcul se taie în joia Crăciunului. Porcul simte că a doua zi va fi sacrificat şi-şi varsă adrenalina în sânge, este toată noaptea agitat! Vărsându-şi adrenalina, carnea devine infestată, nu mai este sănătoasă! Să nu mai vorbesc despre viţeluşii ăia care plâng când sunt sacrificaţi! Mai bine mănânc pământ! Câte lacrimi varsă aceste animale nevinovate! Am asistat din curiozitate la o sacrificare şi nu am mai fost apoi om mult timp! Când am văzut vacile cum plângeau precum copiii! Au nişte lacrimi grele, că se şi spune «lacrimi de bou»! Şi atunci îţi vine să mai mănânci carne?”, conchide Irina Loghin.

Poveste cu un căţel

Iubirea pentru necuvântătoare poate îmbrăca multe forme. „Veneam de la tratament de la Covasna, era o zi ploioasă de toamnă şi am văzut o mogâldeaţă alături de alt căţel care era mort, probabil mama lui. A trecut şoferul cu maşina şi i-am zis să întoarcă, pentru că am văzut ceva. Când m-am întors, am văzut acel căţeluş care îşi plângea mama. Cred că nu avea mai mult de o lună şi jumătate, două luni. L-am luat, era plin de ciulini, avea puţin păr, iar ciulinii parcă erau ţesuţi pe el, încâlciţi. L-am adus acasă, i-am făcut toaleta. A trebuit să îi scot ciulinii şi l-am dat şi cu gaz. Dacă au fost şi purici, s-au dus definitiv. A venit doctorul şi a trebuit să-l ţin internat trei zile cu perfuzii, ca să nu aibă ceva cu ficatul. Pe urmă l-am luat acasă şi uite ce a ieşit din mogâldeaţa aceea de câine! Este aşa de deştept şi de recunoscător! Face tot felul de giumbuşlucuri, ca şi cum ar vrea să îmi arate cât de dator îmi este el mie pentru faptul că l-am salvat. Şi asta nu e o exagerare! Atunci când întâlneşti astfel de situaţii nu poţi să treci impasibil pe lângă ele! Avem noi, românii, un cântec «Din bucata mea de pâine,/ Am hrănit şi-un om, şi-un câine». Da, este atât adevăr în versurile cântecului popular! Când mă mai duc la nuntă sunt rugată aproape întotdeauna să cânt pe «acela cu căţelul!»”, încheie interpreta.