Main menu

header

20-03-1de Cătălina Tăgârţă

Locuitorii din Mureş, dar şi iubitorii de animale din toate zonele ţării vor fi încântaţi să afle că, de curând, a fost adus un elefant indian la Grădina Zoologică din Târgu-Mureş. E vorba despre o femelă în vârstă de 38 de ani, pe nume Tania. Exemplarul, adus din Italia, este singurul de acest gen de la noi din ţară, aşa că cei care doresc pot merge cu încredere să îl vadă.

Înalt de peste doi metri
Tania a fost adusă la Târgu-Mureş în cadrul unui proiect al Asociaţiei Grădinilor Zoologice din Europa. Potrivit directorului Grădinii Zoologice din Târgu-Mureş, Kopacz Andras, femela are o greutate de circa 3,5 tone şi peste doi metri înălţime şi va locui noaptea şi pe timp răcoros în pavilionul special construit pentru girafe şi elefanţi, iar vara va sta într-un padoc aflat în centrul Grădinii Zoologice. „Trebuie să dovedim că suntem capabili să îl îngrijim şi atunci coordonatorii proiectului, dacă văd că suntem capabili, poate ne vor trimite şi alt exemplar”, a spus Kopacz Andras.

• Elefantul indian nu e singurul care trebuie să se adapteze la Zoo Târgu-Mureş. Tot de curând au mai fost aduse o pereche de maimuţe şi una de suricate, din Budapesta.