Puii de căţel pot fi înţărcaţi la trei, patru săptămâni de la naştere, când încep să le dea dinţişorii de lapte. În această perioadă ei sunt extrem de fragili şi trebuie să fiţi foarte atenţi cu ei, pentru a nu rămâne cu burtica goală mai mult de patru ore. Trecerea de la laptele matern la alt tip de hrană se face treptat, în decurs de câteva zile. În acest timp, căţeii trebuie lăsaţi să mai sugă de la mamă, dar, în paralel, li se va da şi o hrană special făcută pentru ei. Porţiile mici, primite la intervale egale de timp, de circa patru ore, trebuie să fie uşor digerabile, puţin solide, pentru ca organismul lor să absoarbă toate substanţele nutritive necesare dezvoltării. De asemenea, trebuie ca mâncarea să le placă, astfel încât să o mănânce singuri.
Au nevoie de un aport mare de proteine
Căţeluşii se dezvoltă foarte repede şi au nevoie de un aport mare de energie şi de proteine, pe care le iau din hrană într-o proporţie de până la patru ori mai mare faţă de câinii adulţi. Înainte de a le oferi noua hrană însă trebuie să vă asiguraţi că aceasta este potrivită pentru vârsta şi dimensiunile lor. Puteţi prepara în casă un amestec de orez cu morcovi şi carne de pui sau de vită şi cu supă, dar, pe lângă aceasta, nu uitaţi să puneţi în castronul cu mâncare al puilor şi hrană specială, pentru câinii juniori, de foarte bună calitate.
De asemenea, este bine să le amestecaţi şi brânză de vaci, pătrunjel foarte bine mărunţit şi câte un gălbenuş de ou pe săptămână. Apa proaspătă este un element esenţial şi trebuie să fie mereu la discreţie. Hrana trebuie să conţină toate elementele esenţiale Nu toţi căţeluşii au însă aceleaşi nevoi nutriţionale. Cei din rasele mici au un metabolism mai accelerat raportat la greutatea corpului lor şi ating greutatea standard mai repede decât căţeluşii din rasele mari. În schimb, toţi au nevoie de un nivel ridicat de proteine, grăsimi, minerale şi vitamine, pentru a-i ajuta la creşterea şi la dezvoltarea oaselor, muşchilor şi a celorlalte părţi ale corpului. În acest sens asiguraţi-vă că hrana uscată sau umedă conţine: ulei de peşte (bogat în vitamina D), vitamine şi minerale (în special calciu), proteine de origine animală şi fibre.
Trecerea la hrana solidă se face treptat
După 12-15 luni puteţi trece la hrana de adult, dar treptat. Amestecaţi 25% din noua hrană cu 75% din hrana de căţeluş, apoi schimbaţi gradual proporţiile pe parcursul a câteva zile până când patrupedul va mânca o hrană 100% de adult.
Daniela Purgaru