de Dana Purgaru
Ediţia din 2013 a Cărţii Recordurilor, care a văzut recent lumina tiparului, include şi cele mai noi performanţe din lumea necuvântătoarelor. Vă prezentăm câteva dintre cele mai uimitoare.
Cel mai înalt câine
Îl cheamă Zeus - cum altfel? - şi este cel mai mare câine din lume. Aparţine rasei Dog German şi măsoară 1,118 m înălţime. Stăpâna sa, americanca Denise Doorlag, a declarat că, în ciuda mărimii uriaşe, câinele este incredibil de cuminte.
Cel mai înalt cal
Big Jake este cel mai înalt cal din lume. Armăsarul belgian, în vârstă de 9 ani, măsoară 2,1 metri. Stăpânul său a declarat că deşi este ditamai animalul, Big Jake este foarte blând şi jucăuş.
Cel mai mic căţel lucrător
Cupcake (prăjiturică, în traducere) este o femelă din rasa Chihuahua, care a intrat în Cartea Recordurilor drept cel mai mic câine lucrător. Ea măsoară în înălţime doar 15,87 cm şi îşi petrece viaţa oferind companie bătrânilor şi persoanelor cu dizabilităţi.
Cel mai înalt măgar
Oklahoma Sam, un măgar de 4 ani din America, a fost numit cel mai înalt măgar din lume. Acesta măsoară 1,55 m în înăţime.
Cea mai înaltă pisică
Savannah Islands Trouble apare în Cartea Recordurilor ediţia 2013 drept cea mai mare pisică domestică din lume. Motanul măsura 48,3 cm în înălţime şi, din păcate, a decedat anul acesta, la 15 august, după ce recordul său a fost omologat.
Cel mai micuţ taur
Archie, un taur în vârstă de 1 an şi jumătate, înregistrat în Irlanda, nu măsoară decât 76,2 cm. Pentru acest lucru a primit titlul de cel mai mic taur din lume şi a devenit celebru în toată lumea.
Cea mai pricepută capră pe skateboard
Happie, o capră pasionată de skateboarding, din SUA, a reuşit să parcurgă distanţa de 36 m pe o „placă” în numai 25 de secunde.
Căţelul cu cei mai mari ochi
Bruschi, un patruped din rasa Boston Terrier, în vârstă de 4 ani, care trăieşte în Texas, SUA, este deţinătorul recordului pentru „căţelul cu cei mai mari ochi”: 2,79 cm în diametru.
Cele mai multe coşuri înscrise de un papagal
Zac, un papagal Macac pasionat de baschet, a reuşit performanţa de a înscrie 22 de coşuri într-un minut, şi astfel a intrat în Cartea Recordurilor.
Cel mai lung şarpe din captivitate
Medusa, un piton de aproape opt metri, din Kansas City, Missouri, SUA, a fost declarat cel mai lung şarpe din captivitate. Reptila trăieşte la „Casa Bântuită Edge of Hell” şi, în ciuda mărimii impresionante, nu are obiceiul să atace oamenii.