Pisicile calico nu fac parte dintr-o rasă anume, ci aceasta este denumirea folosită pentru felinele care au un model cu totul şi cu totul neobişnuit al robei.
Pentru a fi de tip calico, o pisică trebuie să fie tricoloră: cu pete albe, roşcate (sau portocalii) şi negre. Această combinaţie de culori poate fi prezentă la multe rase, printre care Manx, persană sau la rasele comune, însă pentru unele rase există reguli referitoare la cât din suprafaţa blănii trebuie să fie albă, pentru ca pisica să poată fi numită calico.
De-a lungul istoriei, multe culturi au considerat pisicile calico ca fiind speciale. În Japonia exista credinţa că acestea aduc noroc casei şi protejează marinarii aflaţi pe mare.
Masculii sunt sterili şi rari
Pisicile calico sunt aproape întotdeauna femele. Acest lucru se datorează genelor, ce conferă culoarea portocalie sau neagră şi care se află în cromozomul X. Pisicile femele au doi cromozomi X, iar masculii, un cromozom X şi un cromozom Y. Mama transmite puilor cromozomul X, în timp ce tatăl transmite fie cromozomul X, fie cromozomul Y, determinând astfel sexul pisoilor. Pentru a fi o felină de tip calico, pisoiul trebuie să aibă un cromozom X pentru culoarea portocalie şi un cromozom X pentru culoarea neagră. Masculii calico sunt anomalii genetice, prezentând cromozomi XXY. Ei sunt sterili şi extrem de rari.
Există mai multe combinaţii
De obicei, cu cât procentul de blană albă e mai mare, cu atât sunt mai bine individualizate petele de culoare. Dacă, dimpotrivă, combinaţia de blană portocalie şi neagră e „amestecată”, pisica se numeşte „tortoiseshell” (în traducere, „carapace de broască ţestoasă”). Pisicile tortoiseshell (sau „tortie”, cum sunt cunoscute în limbajul curent) au puţină blană albă sau deloc.
O variaţie a pisicii calico clasice este tipul calico „diluat” sau „pastelat”. Acest tip are un colorit mai deschis faţă de varianta calico tipică. La pisicile calico pastelat, culoarea portocalie a fost înlocuită cu crem sau galben închis, iar negrul, cu „albastru” sau gri.
Daniela Purgaru
