Un mic dinozaur cu pene, de dimensiunile unui porumbel, ce trăia în urmă cu peste 150 de milioane de ani şi se hrănea cu ouă furate, permite explicarea unei etape importante din evoluţia reptilelor către păsări, potrivit unui studiu publicat în ultimul număr al revistei britanice „Nature”.
A trăit în urmă cu 168 de milioane de ani î.e.n.
Xu Xing şi alţi paleontologi de la Academia chineză de ştiinţe de la Beijing au descris acest vertebrat ovipar, a cărui fosilă a fost găsită la Daohugou, în Mongolia. „Epidexipteryx hui, ce cântărea probabil doar 164 g şi avea mărimea unui porumbel, trăia în Jurassicul mediu şi posterior, acum 168-152 de milioane de ani înaintea erei noastre”, spun cercetătorii.
Micuţul animăluţ este de fap un theropod, grupă de animale cu două picioare ce îl include şi chiar pe Tyrannosaurus Rex. De altfel, creatura avea însuşiri amestecate între păsări şi dinozauri.
Se hrănea cu ouăle altor vieţuitoare
Epidexipteryx hui se pare că avea dinţi mari, cu care putea să sfâşie prada şi o anatomie ciudată - corpul său era acoperit cu pene, o parte a scheletului său semăna cu al păsărilor din zilele noastre, avea dinţi foarte mari în partea din faţă a botului şi o coadă lungă cu pene.
Micuţul dinozaur este cu puţin anterior Archaeopteryx-ului, apărut în urmă cu 150 de milioane de ani, despre care se credea că este prima pasăre şi că era foarte probabil capabil să zboare. Trăia la mijlocul perioadei Jurassic, într-o zonă cu vegetaţie luxuriantă, plină de salamandre, mamifere mici şi alte posibile prăzi. Cel mai des se pare că se hrănea cu ouăle pe care le găsea sau le fura.
Îşi etala penele ca un păun
Încercând să înţeleagă la ce îi puteau servi cele două perechi de pene lungi de pe spatele său, paleontologii chinezi au ajuns la ipoteza că era vorba despre o podoabă cu caracter sexual, cam ca la păunii din zilele noastre. Acestea jucau probabil un rol în atragerea partenerilor, alungarea rivalilor sau în ameninţările adresate altor indivizi din aceeaşi specie.
Declarat oficial bizar
Numele de Epidexipteryx hui este format pe baza cuvântului grec ce însemna „expoziţie de pene” şi a numelui paleontologului chinez Hu Yaoming, decedat în aprilie a.c., la vârsta de 42 de ani. Paleontologii chinezi au declarat despre acest micuţ dinozaur descoperit recent că este... bizar.
Daniela Purgaru