de Dana Purgaru
Starea precară de sănătate a colonului - prezent şi la animale - poate cauza tulburări pe care stăpânii nu trebuie să le neglijeze. Doctor Daniel Lescai, şef de clinică la Spitalul Veterinar „Salvavet-Ilioara”, vă oferă mai multe informaţii despre colită, o inflamaţie a colonului.
Se poate croniciza
Colita este o inflamaţie a colonului ce poate apărea din mai multe cauze, de la cele alergice până la infecţii şi acţiuni ale unor paraziţi. Dacă nu este tratată, aceasta se poate croniciza. „Acumularea locală de produse biochimice inflamatorii, distrugerea epiteliului intestinal, imposibilitatea absorbţiei apei şi secreţia excesivă de mucus duc la eliminarea dureroasă, şi în exces, de materii fecale lichide, şi chiar cu sânge”, ne-a spus medicul veterinar.
Metoda de tratament variază
Afeciunea se manifestă vizibil, prin diaree, uneori vomă şi stare de rău. În cazul în care observaţi aceste simptome, trebuie să mergeţi de urgenţă la medicul veterinar. Acesta va cere efectuarea unei colonoscopii cu recoltare de probe biologice pentru examen citologic şi/sau o antibiogramă ori o parazitogramă, prin care va reuşi să culeagă datele necesare diagnosticului.
Tratamentul variază în funcţie de cauza depistată. „Se poate decide instituirea unei diete, eventual totale, pentru 24 de ore, efectuarea tratamentelor cu antibiotice şi/sau antiparazitare, rehidratare, antispastice şi antialgice”, ne-a mai spus specialistul. În cazul în care se intervine la timp, animalul îşi poate recăpăta curând starea bună de sănătate.